Celebra Vulpița de la Acces Direct a dat mari emoții fanilor ei care, de câteva ore nu contenesc cu întrebarea: a născut Vulpița? Da sau nu? În urmă cu câteva ore, Vulpița a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu un nou-născut. I-a acoperit fața cu o inimă, iar la comentariu a postat un cap de bebeluș băiețel și o inimioară.
Cuplul Stegaru, care mai are o fetiță, așteaptă un al doilea copil, un băiețel. Potrivit declarațiilor mamei, copilul ar fi urmat să se nască în aprilie sau chiar mai, femeia declarând în februarie că ar fi în luna a șaptea de sarcină. Acum, internauții se întreabă dacă nu cumva Vulpița a născut înainte de termen. Potrivit lui Viorel Stegaru, soția lui ar fi fost programată pentru naștere la finalul lunii aprilie.
A născut Vulpița, avem confirmarea
Bărbatul a povestit că atunci când au apărut primele semne că Vulpița ar fi gravidă, nu le-a venit să creadă. „Noi n-am crezut și am făcut 10 teste, dar a ieșit ce a trebuit. Dacă e băiețel o să-l cheme Radu”, a declarat Viorel Stegare în urmă cu ceva vreme.
Vulpița are o comunitate numeroasă pe Instagram, de circa 200 de mii de urmăritori, care vor să știe fiecare detaliu al vieții ei. Recent, pe InstaStory, în urmă cu câteva ore, Vulpița a postat o fotografie care i-a luat prin surprindere pe fani. Fără a adăuga niciun cuvânt aceasta a încărcat o poză cu un băiețel nou-născut. Aceeași imagine a fost distribuită și pe pagina ei de Facebook. Și fericitul tată a redistribuit pe pagina sa această fotografie, de asemenea, fără să dea vreun detaliu legat de nașterea soției sale.
În final, Veronica e cea care face lumină, într-un comentariu, în comunitatea sa. Ea le-a spus femeilor care o întreabă dacă a născut mai devreme decât era planificat, că așa s-a întâmplat. „Da, trebuia (n.r. să nască mai târziu) da a venit mai devreme”, a declarat Veronica Stegaru – Vulpița.
Ea le-a răspuns și altor femei care au întrebat-o dacă într-adevăr a adus pe lume pe cel care le va duce numele mai departe. De asemenea, susține că a fost grea nașterea, dar că se simte bine, după cum puteți vedea în print-screen-urile (foto) după răspunsurile Vulpiței de pe pagina ei de Facebook.
Vom vedea dacă la emisiunea Acces Direct, acolo unde cei doi s-au lansat în spațiul public, va veni confirmarea nașterii celui de-al doilea copil al soților Stegaru. Căci nu excludem nici o acțiune de imagine în această știre. Vulpița și Viorel se îndrăgostiseră de viața de vedetă tv.
Sursa foto: Facebook
Horoscop Minerva – 15 martie. Nervi. Foc. Accidente. Lacrimi
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook