Actorul turc Cenk Torun din Capcana iubirii, divorț cu scântei. Acuzațiile par că nu se mai opresc

Serialul Capcana iubirii s-a terminat în Turcia, dar nu și divorțul dintre actorul Cenk Torun și fosta sa soție. Nevin Torun a făcut acuzații grave, menționând că soțul său i-a fi cumpărat amantei cadouri foarte scumpe, printre care inel cu diamant, colier, accesorii și un ceas.
În aceeași perioadă, în geanta pe care actorul o lua cu el pe platouri au fost găsite medicamente pentru îmbunătățirea activității sexuale, a scris presa mondenă din Turcia. Nevin Torun nu s-a oprit cu acuzațiile și a menționat și faptul că soțul său ar fi închiriat o casă în Sarıyer unde se întâlnea cu amanta sa, colega de plaou Mahassine Merabet.
De asemenea, Nevin afirmă că Cenk Torun a plătit bilete de avion pentru Merabet și că au existat transferuri financiare între ei. Mai mult, aceasta spune că actorul e susținut permanent și de soacra sa în timpul procesului.
Nevin Torun susține și că relația soțului ei cu Mahassine Merabet ar fi început pe platourile de filmare ale serialului „Esaret”, unde cei doi interpretează roluri principale și acuză că Cenk a neglijat familia, prezentându-se ca fiind singur pe social media și în activități de PR.
Martorii citați în dosar, respectiv actrița Züleyha Hamza și asistentul de regie Arya Çevik din echipa serialului, au pus la rândul lor paie pe foc, descriind o apropiere excesivă între Cenk și Mahassine, inclusiv șederi în aceeași cameră cu ușa încuiată. Hamza a declarat că a fost surprinsă de comportamentul lor, neștiind inițial că Cenk Torun era căsătorit.
În cererea de divorț, Nevin a solicitat o pensie alimentară lunară de 300.000 de lire turcești (aproximativ 6.400 de euro) pentru ea și copilul lor, plus despăgubiri materiale și morale totale de 40 de milioane de lire turcești (aproximativ 850.000 de euro), a declarat avocatul ei.
În ciuda acestor probleme, actorul încearcă să fie cât mai discret.
„Procesul nostru de divorț este în desfășurare. Așadar, nu sunt prea multe de spus. Știrile apărute sunt nefondate, am mai spus asta. Adevărul va ieși la iveală. Cu cât spun mai puțin cât timp dosarul este în desfășurare, cu atât mai bine, avem un copil mic și inteligent.”
Avocatul său a confirmat că toate acuzațiile sunt respinse cu dovezi depuse în instanță.
Ce face Mahassine Merabet după terminarea serialului
Sursele media spun că Mahassine Merabet – „Hira” a intrat în alt proiect de film, alături de un alt actor. Deja au avut loc primele filmări. Ea și Cenk nu au mai fost surprinși împreună în public.
Pe de altă parte, în scandalul de infidelitate, avocatul ei a oferit o declarație. Acesta a negat acuzațiile și a amenințat cu un proces de calomnie.
„În ultimele zile, o serie de acuzații care o implică pe clienta mea Mahassine Merabet au apărut în presă. Nu le acceptăm în niciun fel. Va fi inițiat un proces pentru toate drepturile noastre legale și penale, inclusiv pentru prejudiciul moral pe care l-am suferit din cauza acestor acuzații nefondate, care includ și infracțiunea de calomnie”, a declarat avocatul actriței din Capcana iubirii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook