Simona Ionescu / Redactor Șef

O vedetă în adevăratul sens al cuvântului: Alexandrina Halic, actrița care a fermecat multe generații de copii

O vedetă în adevăratul sens al cuvântului: Alexandrina Halic, actrița care a fermecat multe generații de copii
O mare actriță, rămasă în memoria multor generații de copii, a împlinit pe 9 noiembrie, vârsta de 82 de ani. În anul 2000, Alexandrina Halic a primit Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. O vedetă în adevăratul sens al cuvântului, a cărei voce e inconfundabilă.

Actrița Alexandrina Halic a fost „Pinocchio”, dar și micul greiere, conştiinţa lui Pinocchio. A jucat-o pe „Alice din Ţara Minunilor”, dar şi pe „Micul Prinţ”, „Sfârlă năzdrăvanul” sau „Micuţa Dorrit”.

„L-am jucat pe «David Copperfield» din 1986 până prin 1990. La premieră aveam 45 de ani şi jucam un băieţel de 8 ani şi am făcut asta până la 50 şi ceva de ani, apoi am predat ştafeta”, spune actrița Alexandrina Halic.

O viață de om, îndelung colorată

Nu ai nevoie decât de o singură întâlnire cu Alexandrina Halic şi rămâi mai curat la suflet, mai dornic să descoperi în vocabular cuvinte potrivite care să te ajute să te exprimi în acelaşi mod. O viață de om petrecută pe scenă, frumos și îndelung colorată. De câte ori mă întâlnesc cu dumneaei, am sentimentul că o fetiţă zglobie abia s-a întors de la şcoală şi pe drum a aşteptat să înflorească zarzărul.

Actrița Alexandrina Halic împreună cu jurnalista Elena Loreta Popa

S-ar putea să mai existe oameni care nu au auzit de ea, s-ar putea ca vremurile în continuă schimbare să nu mai lase liber accesul celor mici la povestea pe care teatrul o spune, s-ar putea ca zânele să fie pe cale de dispariție pentru că nu mai crede nimeni în ele, iar frumusețea și bunătatea lor au fost înlocuite cu hidoșenia monștrilor, dar când mă gândesc la atâtea generații care o iubesc pe Alexandrina Halic și o respectă pentru tot ce a făcut pentru teatrul românesc îmi vine inima la loc.

Alexandrina Halic, o tânără actriță care a ales să aducă frumusețe și fascinație copiilor

„Pentru mine teatrul înseamnă odihnă. Voi suferi mult când nu o să mai pot urca pe scenă. Din fericire, în teatru mai este nevoie şi de vârsta a treia”.

La mulți ani, doamnă Alexandrina Halic! Mulțumesc pentru că existați!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre