Adriana Bahmuțeanu i-a arătat soacrei cine-i șefa în casă. „La anul facem nuntă în Vegas”
Căsătoria cu George Restivan, un american cu rădăcini românești, a fost un moment foarte important pentru Adriana Bahmuțeanu, care acum spune că e o femeie fericită. În ceea ce o privește pe soacră, vedeta a pus-o la locul ei.
Adriana Bahmuțeanu a ales să nu facă o nuntă tradițională, ci doar o cununie civilă, „o formalitate” din punctul ei de vedere, când doar au fost semnate actele.
„După ce-am divorțat de Prigoană, mama și-a dorit să mă căsătoresc și să am o viață de familie, dar n-a apucat să mă vadă la casa mea. Știa însă că planificasem cununia civilă. Și în memoria ei, am spus să mergem la primărie”, a mărturisit Adriana.
În plus, atunci când au făcut programarea, au descoperit că ziua aleasă de ei era singura liberă din an și „dacă amânam, probabil ne-am fi căsătorit la anul. Dar dragostea învinge totul și m-am lămurit în relația mea cu George”.
Adriana crede că motivul pentru care băieții ei nu i-au fost alături la cununia civilă e faptul că nu au dorit mediatizare.
Nunta mare, visată de George și Adriana, este planificată pentru anul viitor și probabil va avea loc în Las Vegas. „Oricum vom face o nuntă și în Vegas și atunci poate mergem cu copiii, în familie. Nu am avut lună de miere, o tot plănuim de câțiva ani, dar dacă ar fi să fac o comparație cu anul trecut, suntem mult mai fericiți cu tot cu copiii noștri.
Sunt foarte fericită în relația mea, deși am trecut prin foarte multe opreliști în calea relației noastre”, i-a mărturisit Adriana Corneliei Ionescu.
Nici sora ei nu i-a alături la primărie, „pentru că își luase foarte multe libere ca să aibă grijă de mama”, dar mirii au fost însoțiți de verii vedetei, băiatul lui George și mama soacră, care a venit din America.

În ceea ce o privește pe soacra Adrianei, aceasta nu a locuit în România cu actuala noră și fiul său, ci la o mătușă a vedetei, care are o „moșie” la țară. Fostă actriță, aceasta s-a împrietenit cu mătușa Adrianei și a avut parte de cele mai frumoase momente alături de aceasta.
„Soacra mea a stat la o mătușă pentru că în casă nu mai aveam loc și în plus se împrietenise cu ea. Au mers pe colo, pe colo, au mai vizitat. Cred că până la urmă s-a liniștit și ea, că și-a văzut copilul fericit.
Cu soacra mă înțeleg bine, în limite rezonabile. Eu am delimitat din start locul meu și locul ei în familie. Cred că avem o relație bună de comunicare”.
„I-a plăcut în România, nu mai fusese de trei ani, de asta am dus-o la mătușa mea, undeva prin Călărați, la țară, la moșie cum spunem noi, unde are o vie. Au stat, au făcut must, au băut tulburel, și-a dorit să mănânce o pastramă, o slănină afumată, i-am făcut plăcerile astea firești.
Pentru că oricât de bine ți-ar fi în altă parte, inima ta rămâne tot aici. A fost inclusiv la Obor, cu mătușa și George, la mâncat de mici. S-a simțit foarte bine”, s-a destăinuit Adriana.
După cununia civilă, George, soacra și băiatul său s-au reîntors în America, iar Adriana a rămas în România.
„Voi pleca când voi termina cu aceste procese. George a înțeles că e nevoie să stau aici, pentru că am un copil minor de care trebuie să am grijă, dar vreau să plec. Dacă aș avea o baghetă magică să pot să iau copiii, mâine m-aș urca în avion”, susține fosta soție a lui Silviu Prigoană.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook