Adriana Bahmuțeanu i-a declarat război menajerei lui Silviu Prigoană. „O să o fac să plătească cu ce are ea mai scump pe lumea asta”

Adriana Bahmuțeanu, care i-a declarat război menajerei lui Silviu Prigoană susține că femeia nu a suportat-o din perioada în care stătea în casa afaceristului și ar fi încercat să-i facă rău.
Fosta soție a afaceristului susține că menajera s-a aliat cu fiii cei mari ai acestuia, de aceea a luat atitudine și spune că o va face să plătească pentru tot răul pe care i l-a făcut.
„Are telefoanele controlate, are mesajele controlate, are viaţa controlată, în permanenţă acolo, dacă nu sunt fraţii mai mari este acea menajeră de care mă voi ocupa personal. Doamna este complice la mai multe infracţiuni. Este un fel de cap al răutăţilor, pentru că este o femeie cam urâţică ea aşa. Și femeile urâte cu buze subţiri întotdeauna sunt invidioase şi veninoase împotriva femeilor mai frumoase.
Această femeie, pentru că soarta a fost mai puţin darnică cu ea, de câţiva ani pe mine mă urăşte şi pentru că mă urăşte a încercat în nenumărate rânduri să întoarcă copiii împotriva mea. Şi pe vremea în care trăia Prigoană şi acum.
Acum este complice la mai multe infracţiuni şi voi face tot ce îmi stă mie în putere ca să o fac să plătească. Şi să plătească cu ce are ea mai scump pe lumea asta. Şi cu ce are orice om mai scump pe lumea asta: libertatea”, a spus Adriana Bahmuțeanu în emisiunea Cancan Senzațional.
De asemenea, Adriana Bahmuțeanu afirmă că de la moartea lui Silviu Prigoană viața ei s-a transformat într-un coșmar. „Nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă, nu pot să înțeleg rațiunea pentru care acești oameni supun doi copii traumatizați de pierderea tatălui unor asemenea nenorociri.
Iar din punctul meu de vedere, eu am intrat într-o furtună, într-o tornadă din care, nu știu, nu văd ieșirea atât de repede. Adică viața mea s-a schimbat în rău, deși începuse s-o iau, începusem s-o iau pe cale frumoasă”, s-a destăinuit vedeta.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook