Adriana Bahmuțeanu nu se lasă până când nu-și va lua copiii de la vila lui Prigoană. Avocatul vedetei a declarat că a fost deschis un dosar penal in rem pentru a fi identificați toți cei care au împiedicat-o să-și vadă băieții.
Avocatul Chiciu: „Competența aparține Parchetului Curții de Apel București”
Apărătorul susține că nu este doar o cercetare de poliție, întrucât dosarul penal a fost preluat de Parchetul Curții de Apel.
„S-a înregistrat dosarul, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere formal, plângerea a îndeplinit toate condițiile legale. Se efectuează o urmărire penală in rem în vederea identificării tuturor persoanelor ținând de infracțiunile pe care le-am reclamat.
Ca o noutate, pot spune, însă, că dosarul va pleca de la Secția 10 Poliție la Parchetul Curții de Apel întrucât în cauză vor fi făcute cercetările și pentru un avocat. Așadar, competența aparține Parchetului Curții de Apel București (…)
Procurorii de la Parchetul Curții de Apel au preluat cauza, deci nu este doar o cercetare la poliție, deci arată totuși un grad de seriozitate să zicem din această perspectivă”, a declarat avocatul Alexandru Chiciu pentru Spynews.
Procurorii îi vor audia pe toți cei care au fost în casa lui Prigoană când Adrianei nu i s-a dat voie să intre
De asemenea, avocatul a declarat că urmează ca procurorii să „audieze toate persoanele care au fost în acea seară în care Adriana Bahmuțeanu s-a dus să își vadă, în mod legal și temeinic, copiii”.
„Vor fi audiate absolut toate persoanele din casă, persoanele care erau invitate acolo și sigur, după părerea mea, toți ar trebui să răspundă la o simplă întrebare: De ce au refuzat prezența mamei alături de copiii minori?
E o întrebare foarte simplă, nu e un dosar foarte complicat, dar toți trebuie să răspundă de ce i-au interzis Adrianei contactul cu copiii ei până la urmă. Era foarte simplu să o poftească în casă să discute, să analizeze ce s-a întâmplat. Era, totuși, un moment foarte dificil, le muriseră tatăl, e un moment greu și i s-a interzis accesul”, a mai spus avocatul Adrianei Bahmuțeanu.
Cercetările ar putea fi extinse și pentru alte infecțiuni
Adriana Bahmuțeanu a afirmat că reprezentanții DGASPC Sector 3 nu au făcut nimic pentru a o putea ajuta să își vadă copii, iar avocatul Chiciu susține că e posibil ca cercetările să fie extinse și pentru alte infracțiuni.
„Eu mă gândesc la o extindere a cercetărilor și pe alte infracțiuni și pe alte persoane, pentru că acolo au fost și funcționarii statului, persoane care au stat și au privit cum o mamă stă la ușă și nu poate să intre în contact cu copiii ei, deși avea dreptul legal.
Când autoritățile statului sunt pasive la așa ceva, eu cred că trebuie să explice de ce sunt pasive și de ce nu intervin conform competențelor legale, că de aia sunt autorități. Dosarul trebuie să ajungă în instanță.
Dosarul trebuie să primească o soluționare din partea Parchetului Curții de Apel sau dacă nu este identificată vinovăția unui avocat, dosarul va fi retrimis la procurorii de la pe lângă Parchetul Judecătoriei Sector 3. Așadar, până să ajungă în instanță, dosarul trebuie soluționat de procurori”, susține apărătorul vedetei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook