Irina Fodor a mărturisit că nu s-a confruntat niciodată cu un sezon atât de complicat al emisiunii „America Express”, ca cel de acum. „Un thriller foarte bun”, susține frumoasa prezentatoare.
Trauma a fost cuvântul potrivit pentru cel mai nou sezon al emisiunii „America Express”. Irina Fodor a mărturisit că a așteptat cu sufletul la gură să se întoarcă acasă cât mai repede, date fiind situațiile delicate prin care toată lumea a trecut la filmările din Columbia, Ecuador și Argentina.
Cutremur de 6,6 grade
Filmările s-au desfășurat în condiții grele pentru oricine, toată lumea a trecut de la călduri sufocante la îngheț, astfel că sănătatea le-a fost dată peste cap. De parcă asta n-ar fi fost de ajuns, au avut parte și de trei cutremure, cel mai mare fiind de 6,6 grade pe scara Richter. La toate acestea se adaugă și frica de erupții vulcanice și alunecări de teren, fiind atenționați de autorități că sunt posibile la orice pas.
„Constant filmam pe la 2500 de metri, dar am ajuns și la 4000 de metri”
„Aproape jumătate din cursă s-a desfăsurat la mare altitudine. Constant filmam cam pe la 2500 de metri, dar am ajuns și la 4000 de metri, motiv pentru care mulți dintre concurenți și colegi s-au luptat cu stări de rău, cu amețeli și cu probleme de respirație.
Pentru că ne aflam pe Cercul de foc al Pacificului, am prins vreo trei cutremure, pe care le-am simțit bine de tot, cel mai mare fiind de 6,6 grade”, a dezvăluit Irina Fodor.
„Un thriller foarte bun”
Chiar dacă totul a fost foarte greu, Irina a punctat faptul că toate echipele au făcut tot ce le-a stat în putință să-și ducă misiunile la bun sfârșit. „Au o amprentă specială echipele de anul acesta, fără doar și poate, iar povestea fiecăreia este inspirațională: avem cupluri căsătorite, cupluri la început de drum, pereche tată-fiu, pereche mamă-fiică, frate-soră, prieteni, prietene și colege în aceeași echipă.
„Putem să comparăm sezonul șase cu un thriller foarte bun”
Farmecul acestui proiect tocmai acesta e: nici un sezon nu are cum să semene cu altul, DAR sezonul șase a ieșit în evidență prin nivelul de adrenalină mult mai ridicat, din cauza zonelor pe care le traversăm. Fie că a fost vorba de fenomene ale naturii: cutremure, alunecări de teren, activitate vulcanică, fie că a fost vorba de oamenii care trăiau în zonele prin care treceam noi, tot timpul a existat ceva care ne-a ținut alerți. Dacă vreți, putem să comparăm sezonul șase cu un thriller foarte bun.”, a menționat Irina Fodor.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook