„Ne pare rău, TikTok nu este disponibil în acest moment. O lege care interzice TikTok a fost promulgată în SUA. Din păcate, asta înseamnă că nu puteți utiliza TikTok pentru moment”, este mesajul primit de utilizatorii americani ai platformei, care au constatat că TikTok a fost închis în America, iar în acest moment nu mai este disponibil.
Americanii nu mai pot folosi platforma TikTok
Anunțul și închiderea TikTok au venit după ce platforma a anunțat că se va închide duminică. Situația ar fi stat altfel dacă administrația Biden ar fi dat asigurări că interdicția nu va fi aplicată. Curtea Supremă a confirmat vineri o interdicție care a fost adoptată în Congres și promulgată în aprilie de președintele Joe Biden.
Legea le împiedică pe companiile americane să găzduiască sau să servească conținut pentru platforma de social media deținută de chinezi, cu excepția cazului în care aceasta se vinde unui cumpărător din Statele Unite sau unuia dintre aliații săi.
„Vreau să îi mulțumesc președintelui Trump pentru angajamentul său de a lucra cu noi pentru a găsi o soluție”
„Bună tuturor, sunt Shou (n.r. Shou Zi Chew, CEO TikTok). După cum știți, am luptat pentru a proteja dreptul constituțional la libertatea de exprimare pentru cei peste 170 de milioane de americani care folosesc platforma noastră în fiecare zi pentru a se conecta, a crea, a descoperi și a-și îndeplini visele.
În numele tuturor celor de la TikTok și al tuturor utilizatorilor noștri din întreaga țară, vreau să îi mulțumesc președintelui Trump pentru angajamentul său de a lucra cu noi pentru a găsi o soluție care să mențină TikTok disponibil în Statele Unite.
Aceasta este o poziție puternică împotriva cenzurii arbitrare. Așa cum am spus, TikTok este un loc unde oamenii pot crea comunități, descoperi noi interese și se pot exprima. (…) Suntem recunoscători și încântați să avem sprijinul unui președinte care înțelege cu adevărat platforma noastră. (…)
„Fiți siguri că vom face tot ce ne stă în putință pentru a ne asigura că platforma noastră va prospera”
@tiktok Our response to the Supreme Court decision.
Tuturor utilizatorilor americani, le mulțumim că fac din comunitatea noastră TikTok un spațiu atât de bogat și vibrant, că ne surprind și ne încântă în fiecare zi.
Fiți siguri că vom face tot ce ne stă în putință pentru a ne asigura că platforma noastră va prospera pentru creativitate și descoperiri nelimitate, precum și ca o sursă de inspirație și bucurie pentru anii următori. Vă mulțumim”, a fost mesajul lui Shou Zi Chew.
Trump susține că va acorda platformei chinezești o amânare de 90 de zile
La rândul său, președintele Donald Trump susține că după ce va prelua mandatul luni, „cel mai probabil” va acorda platformei chinezești o amânare de 90 de zile de la interdicție.
„Prelungirea de 90 de zile este ceva care se va face cel mai probabil, pentru că este adecvată. Dacă mă decid să fac asta, probabil că o voi anunța luni”, a declarat Trump, sâmbătă, pentru NBC News.
Utilizatorii au spus că aplicația a fost scoasă din magazinele de aplicații Apple și Google din SUA, iar TikTok.com nu mai arăta videoclipuri. Înainte ca platforma să fie deconectată, creatorii de conținut postat videoclipuri pentru a-și lua la revedere de la următori.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
- Scumpire masivă la un aliment banal. Puțini și-l vor mai permite
- Imagini senzaționale cu Adi Minune. Manelistul, așa cum nu l-ați mai văzut
- STUDIU. Descoperire cheie pentru tratarea bolii Alzheimer
- Vești proaste pentru românii cu venituri mici! Se taie din ajutoare
- Călin Georgescu, OUT! Nu poate candida din nou. Vine ordin de la CCR
- Se dau 1500 de lei ajutor de la stat pentru motorină sau benzină! Trebuie să completezi o cerere ca să te î...
- Călin Georgescu, un lider cu o „foame de putere” remarcabilă
- Ultima apariție a Ronei Hartner. Își pregătise deja locul de veci
- Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
- Blue Monday - Cea mai depresivă zi din an
- Andreea Bănică, în costum de baie la munte: Cum a reacționat Lucian Mitrea când a văzut-o în f...