Oana Pellea și-a anunţat pe Facebook decizia, mulțumind totodată tuturor celor care i-au trecut pragul și promițându-le că o va redeschide atunci când clădirea va ajunge la „standardele pe care memoria tatălui meu le merită”.
„Dacă decidenţii locali sau judeţeni îşi vor manifesta interesul, ceea ce nu au făcut până acum, de a sprijini existenţa acestei „Case memoriale”, ea va continua să existe, dacă nu, decizia îmi aparţine în totalitate (casa fiind proprietatea mea)”, a scris actriţa.
Actrița a mai spus că a în trecut, în urmă cu mai mulți ani, a avut unele discuții cu Primăria Băileşti și a fost de acord să cedeze proprietatea, singura condiție pe care a pus-o fiind ca autoritățile locale să aibă grijă de casă şi să nu îi schimbe niciodată destinaţia. Actriţa a precizat că a primit propuneri din Ardeal pentru a deschide un muzeu acolo „Amza Pellea”.
„Asigur pe toată lumea că voi face tot ce pot (ca şi până acum) ca memoria tatălui meu să fie păstrată şi promovată aşa cum merită. O fac de 40 de ani de când a plecat şi o voi face până voi pleca şi eu la el. Menţionez că am cerut ajutorul Primăriei Băileşti pentru a face cadastrul. Acest ajutor l-am cerut de câteva ori în ultimii ani. Am depus toată documentaţia necesară. Specific că am cerut doar ajutor logistic, nu bănesc! Eu urma să plătesc cadastrul (aşa cum este şi normal). Acest ajutor nu a venit nici până azi.”, a mai făcut public Oana Pellea.
Amza Pellea rămâne viu la Băilești. Autoritățile din Dolj au promis că nu vor lăsa casa memorială a actorului să dispară
La foarte scurt timp după ce a anunțat închiderea „Casei memoriale Amza Pellea”, fiica regretatului actor a și fost contactată de autorităţi, de către Amalia Nastase, primar interimar Băileşti, şi de către Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei Craiova.
„Prin domnul Florin Ridiche mi-a fost comunicată intenţia Consiliului Judetean Dolj – a domnului preşedinte Vasile Cosmin – de a rezolva în cel mai scurt timp problema. Vom discuta şi sper să ajungem la cea mai bună soluţie pentru ca această Casa memorială „Amza Pellea” să funcţioneze in condiţii optime”, a încheiat mesajul pe Facebook.
Colaj: oana-pellea-casa-memoriala-amza-pellea-bailesti/Antena3.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook