Anamaria Prodan face declarații incendiare la adresa lui Gigi Becali. Sexy impresara spune că acesta nu știe ce e credința adevărată, de aceea se roagă „pentru sufletul lui mic și chinuit”.
Becali i-a luat apărarea lui Denis Man
Anamaria Prodan și Gigi Becali sunt la cuțite. Totul s-a pornit după ce afacerista a câștigat procesul cu Dennis Man, fotbalistul fiind acum obligat să-i plătească divei daune în valoare de aproximativ 500.000 de euro.
Anamaria Prodan l-a dat în judecată după ce fotbalistul a decis să rezilieze contractul pe care-l avea cu ea și să semneze cu frații Ioan și Victor Becali. Victoria fostei partenere de viață a lui Reghecampf l-a făcut pe Gigi Becali să reacționeze în stilu-i caracteristic și să-i ia partea lui Dennis Man. Bărbatul se pare că va face apel la Curtea Supremă pentru a încerca să rezolve situația.
„Cum să-i dai bani unui om care nu merită?”
„Nu poți să dai bani unui om care nu a făcut nimic. Au făcut recurs la Curtea Supremă și vor câștiga acolo. Cum să dai bani la un om care nu merită? Vor câștiga acolo și gata. Ce implicare să am eu, am semnat eu cu ea, aveam eu nevoie de impresar?”, a precizat Gigi Becali într-o intervenție TV.
„Dacă ridici biserici și ești rău la suflet, minți, batjocorești, păcălești și esti trufaș nu ai cum în 10.000 de vieți să stai alături de Dumnezeu”
La auzul declarațiilor sale, Anamaria Prodan n-a răbdat și l-a atacat pe latifundiar. Vedeta a punctat faptul că Becali susține că e credincios, dar de fapt acesta nu înțelege acest concept.
Anamaria Prodan susține că nu ajunge doar să ridice biserici, dar să continue să fie răutăcios, bârfitor și trufaș. Drept urmare, afacerista i-a recomandat să meargă pe Muntele Sfânt, poate acolo va înțelege așa cum trebuie ce înseamnă să-l iubești pe Dumnezeu. „Mă distrez când vorbește. Între credința în Dumnezeu și răutate sau prostie este ceva uriaș”.
„Păcat pentru că își dorește mult să convingă lumea căci este altceva decât ce arată”
„Gigi încă nu știe ce este credința. Dacă ridici biserici și ești rău la suflet, minți, batjocorești, păcălești și esti trufaș nu ai cum în 10.000 de vieți să stai alături de Dumnezeu. Gigi azi la ce face și ce vorbește este fariseu. Păcat pentru că își dorește mult să convingă lumea, căci este altceva decât ce arată.
Sfatul meu este să urce pe Athos și să facă un efort să înțeleagă ce înseamnă credința și Dumnezeu. Îmi doresc enorm să reușească să se apropie de Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului și poate înțelege pe final de viață că batjocura pe care o face față de toți cei ce stau pe lângă el le va experimenta în scurt timp pe pielea lui”, a menționat Anamaria Prodan.
„Subiectele lui favorite sunt bârfele, jignirile, răutățile, minciunile, măreția nejustificată”
Fiica regretatei Ionela Prodan a mărturisit că nu are ce discuta cu Gigi Becali, pentru că este există o diferență între ei de la cer la pământ.
„În rest, ce să comentez? Păi eu vorbesc despre lege cu Gigi? Vorbesc și eu cu avocați. Cu judecători. Cu oameni cu facultăți. Ce să vorbesc cu Gigi? Ce subiecte comune să avem? Diferența este de la cer la pământ între noi.
Dacă îl întreb despre pian, mă întreba ce este ăla… Nu prea avem subiecte. Subiectele lui favorite sunt bârfele, jignirile, răutățile, minciunile, măreția nejustificată și nesusținută de nimic. Să-i dea Dumnezeu sănătate și putere să își îndrepte viața. Ce-mi doresc mie îi doresc și lui. Și mă rog pentru sufletului lui foarte chinuit și mic”, a declarat vedeta pentru ProSport.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook