Simona Ionescu / Redactor Șef

Andreea Antonescu și fostul soț, imaginea care te lasă cu gura căscată. S-au revăzut în America, iar artista a decis să rămână definitv acolo

Andreea Antonescu și fostul soț, imaginea care te lasă cu gura căscată. S-au revăzut în America, iar artista a decis să rămână definitv acolo
Povestea dintre Andreea Antonescu și Traian Spak s-a încheiat cu mulți ani în urmă. Ea a mai făcut un copil cu alt bărbat, însă acum lucrurile devin cu adevărat interesante. Andreea și fostul soț s-au revăzut în America, unde artista a decis să se mute definitiv. O imagine devenită publică a lăsat lumea cu gura căscată.

Într-o combinație cu adevărat surprinzătoare, Andreea Antonescu și Traian Spak apar din nou împreună în America. Imaginea a stârnit uimirea multor oameni. Cei doi s-au revăzut de mai multe ori anul acesta, iar în final artista a decis să rămână definitiv.

Andreea Antonescu se bucură de o relație armonioasă cu fostul său soț. Artista este mamă a două fiice, fiecare cu un tată diferit. Prima a crescut și alături de fostul ei soț, Traian Spak, cu care a fost căsătorită timp de 11 ani. Cea de-a doua fiică a venit pe lume din relația cu Victor Vrînceanu, jurnalist sportiv, de care s-a despărțit la doar trei luni după nașterea micuței.

Fotografiile recente arată că Andreea și Traian se bucură de momente pline de fericire împreună cu fiica lor, Sienna, de 14 ani, dar și cu mezina Andreei, Venice Victoria, care are trei ani.

Traian Spak, un tată implicat, pentru ambele fiice ale Andreei Antonescu

Traian Spak își dovedește valoarea. Bărbatul își iubește la nebunie propria fiică și este cucerit deopotrivă de fiica fostei sale soții. Andreea l-a fotografiat cu Venice Victoria în brațe, în timp ce se amuză copios alături de fiica lor mai mare, Sienna.

Andreea Antonescu și fostul soț, imaginea care te lasă cu gura căscată. S-au revăzut în America, iar artista a decis să rămână definitv acolo
Traian Spak o adoră pe fiica Andreei Antonescu cu jurnalistul Vrînceanu (Foto: Instagram)

Cei doi foști soți s-au reunit și de Paște în casa bărbatului din America, unde artista a fost însoțită și de fiicele sale și de mama sa. În ciuda despărțirilor și a provocărilor, Andreea și Traian au păstrat o relație de prietenie și cooperare, în special pentru binele fiicei lor.

Primele zvonuri de împăcare

Vedeta a recunoscut că nu exclude o eventuală împăcare cu fostul soț și a subliniat importanța sprijinului său în momentele dificile.

„Traian este omul căruia îi povestesc orice, care m-a susținut în momentele bune și grele. Îl consider unul dintre cei mai importanți oameni din viața mea”, a spus artista, care, după desele vizite peste Ocean, a decis să se mute definitiv acolo cu fetele sale și să înceapă o viață nouă.

Andreea Antonescu și fostul soț, imaginea care te lasă cu gura căscată. S-au revăzut în America, iar artista a decis să rămână definitv acolo
Andreea Antonescu și fostul soț, Traian Spak au făcut Paștele împreună, în casa bărbatului, în America, unde vedeta a mers cu ambele ei fiice (Foto: Instagram)

Mai recent, într-un podcast, Andreea Antonescu a vorbit deschis despre decizia ei de a se muta în America.

„Sunt capabilă să plătesc orice preț pentru binele fetițelor, și pentru o mamă e foarte important să știe că fetițele ei sunt pe un drum corect, frumos și bun. Și asta fac pentru ele. Da, sunt capabilă să renunț la absolut orice pentru viitorul lor. Pentru o perioadă vom merge acolo din nou. Ele sunt foarte încântate”, a spus vedeta.

Andreea Antonescu și fostul soț, imaginea care te lasă cu gura căscată. S-au revăzut în America, iar artista a decis să rămână definitv acolo
Andreea Antonescu și fostul soț au împreună o fiică adolescentă, Sienna (Foto: Instagram)

Deja este acolo și petrece timp de calitate împreună cu fostul soț. Zilele acestea au mers împreună, toți patru, în Las Vegas. Se vede că Traian Spak este deja foarte atașat și de fiica Andreei cu jurnalistul sportiv Victor Vrînceanu, pentru care probabil va fi o prezență constantă.

Victor Vrînceanu, tensiuni legate de plecarea în America

După nașterea fiicei lor, Venice Victoria, în decembrie 2022, Andreea Antonescu a plecat în America cu fetița, ceea ce l-a nemulțumit pe tatăl ei, jurnalistul sportiv Victor Vrînceanu. Acesta a declarat că nu a fost de acord cu decizia artistei de a muta copilul peste ocean fără consensul său și că ulterior au apărut două procese: unul legat de plecarea fetiței în America și altul privind obținerea cetățeniei americane pentru copil.

Andreea Antonescu și fostul soț, imaginea care te lasă cu gura căscată. S-au revăzut în America, iar artista a decis să rămână definitv acolo
Andreea Antonescu are o fiica și cu jurnalistul sportiv Victor Vrînceanu, de care s-a despărțit la 3 luni după nașterea copilei (Foto: Instagram)

Victor a subliniat că își îndeplinește responsabilitățile de tată, atât legale, cât și morale, și că susține ca deciziile importante pentru fetiță să fie luate atunci când ea va fi suficient de mare pentru a înțelege consecințele. El a mai afirmat că Andreea ar încerca să-l îndepărteze de fiică, prezentând în același timp în public imaginea că ar fi singură și fără sprijin, ceea ce consideră nedrept.

În ciuda tensiunilor, Vrînceanu declară că este implicat activ în viața fiicei și încearcă să gestioneze situația în interesul ei, menținând un echilibru între drepturile sale de părinte și bunăstarea copilului. Despre recenta decizie a fostei sale iubite de a părăsi România nu a făcut declarații publice.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri