Andrew Tate a făcut un pact cu rechinii. Iată și lucrurile de care se teme afaceristul

Invitat în emisiunea lui Denise Rifai, controversatul Andrew Tate a povestit când a plâns ultima dată, dar și care sunt lucrurile de care se teme. Printre acestea nu fac parte… rechinii.

De la lux la răceala închisorii, Andrew Tate a trecut prin toate și spune că a rămas la fel de puternic. Chiar și așa, invitat în emisiunea lui Denise Rifai, bărbatul a recunoscut că are punctele sale slabe. Și nu-i place deloc apa întunecată și nici oceanul. Mai în glumă, mai în serios, Andrew Tate a spus că are chiar o înțelegere cu rechinii, de aceea nu intră niciodată în ape adânci sau pe cele pe care nu le cunoaște.

„Nu vreau să supăr rechinii”

”Eu și rechinii avem o înțelegere nebunească. Dacă nu intru în apă, ei nu vin la mine acasă. Și până acum, totul a fost perfect. Așa că nu vreau să supăr rechinii, pentru că toată lumea spune că nu sunt rechini, dar nu poți vedea cu adevărat acolo, ar putea să fie. Așa că atâta timp cât nu vreau să apară rechini la ușa mea ca DIICOT-ul, o să rămân departe de ocean. Așa că nu-mi place oceanul”, i-a spus Andrew prezentatoarei de la Kanal D.

Frica te poate face mai puternic

Și mai are o frică Andrew Tate, cea de înălțimi. Pentru a o învinge, a sărit și cu parașuta și cu parapanta. O altă temere a sa este legată de faptul că face tot ce e omenește posibil pentru a nu murdări numele pe care-l poartă. Andrew Tate e de părere că totul pe lume e planificat de Dumnezeu, iar frica de cele mai multe ori te poate face mai puternic: „Trăiesc cu o inimă pură și sunt fericit. Nu am timp pentru frică”.

„Pur și simplu nu simt nevoia”

Plânsul nu există în viața lui Andrew Tate, pentru că „pentru și simplu nu simt nevoia, iar plânsul nu contribuie prea mult la o soluție”. Și, totuși, ultima dată când a lăsat să se vadă sentimentele și lacrimile să-i curgă a fost când a murit tatăl său. Și nu pentru că nu ar fi putut să-și oprească lacrimile, ci „mi-am permis să plâng din respect pentru el, pentru că eu cred că merita asta ca o marcă de respect și nu am mai plâns de atunci”.