Angelina Jolie, amintiri dureroase despre copilărie și mama sa. „Obișnuia să scrie scrisori personajelor mele”
![Angelina Jolie, amintiri dureroase despre copilărie și mama sa. „Obișnuia să scrie scrisori personajelor mele”](https://retetesivedete.ro/wp-content/uploads/2025/02/angelina-jolie11.jpg)
Actorul Jon Voight, tatăl Angelinei Jolie și mama sa, Marcheline Bertrand, s-au despărțit la doar un an după ce vedeta a venit pe lume. Diva a povestit cât de greu i-a fost femeii care i-a dat viață să aibă grijă de ea și fratele său.
„Mama era acasă cu doi bebeluși. Visul mamei mele era să fiu actriță. Cred că și visul mamei sale fusese să fie actriță, probabil de aceea mă ducea atât de des la teatru în Chicago”, a spus celebra actriță. Angelina a amintit și de momentul în care tatăl său a câștigat un Oscar în 1979, iar la premieră a fost însoțit de „cealaltă femeie”, actrița Stacey Pickren.
„A fost doar o parte din istoria noastră de familie. (…) Mama avea vreo douăzeci și ceva de ani, pentru că m-a avut pe mine când era foarte tânără. Era divorțată de un bărbat faimos și era acasă cu copiii ei într-un apartament, uitându-se cum el câștigă un Oscar alături de cealaltă femeie”, s-a destăinuit actrița.
Diva a făcut aceste comentarii la Festivalul Internațional de Film de la Santa Barbara, unde a primit recent Premiul Maltin Modern Master, acordat pentru „a onora o persoană care ne-a îmbogățit cultura prin realizările din industria cinematografică”.
Într-o discuție cu criticul de film Leonard Maltin, Angelina Jolie a menționat și faptul că Oscarul câștigat în anul 2000, pentru rolul secundar interpretat în filmul „Girl, Interrupted” i l-a dat mamei sale.
„Îmi amintesc că mă gândeam că mama a fost alături de mine și de fratele meu și că asta a fost alegerea pe care a făcut-o. Și felul în care ea trebuie să se fi simțit în acea noapte a rămas sincer mereu cu mine. (…) Am visat să am acel moment, să cobor de pe scenă și să o sun ca să-i spun: Este al tău (n.r. premiul Oscar).
Și i l-am dat ei, a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. (…) Mama obișnuia să scrie scrisori personajelor mele – Dragă Gia, Dragă Lisa Rowe, Dragă Lara Croft… Uneori încerc să-mi imaginez ce mi-ar scrie azi”, a povestit actrița.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook