Simona Ionescu / Redactor Șef

Angelina Jolie s-a decis să părăsească definitiv SUA: „Țara asta a devenit de nerecunoscut!”

Angelina Jolie s-a decis să părăsească definitiv SUA: „Țara asta a devenit de nerecunoscut!”
Angelina Jolie le-a spus prietenilor că se pregătește să părăsească definitiv Statele Unite, afirmând că țara a devenit de nerecunoscut. Vedeta a avertizat și asupra pericolelor la adresa libertății de exprimare.

Celebra actriță Angelina Jolie este pe cale să părăsească Statele Unite ale Americii, potrivit surselor. Vedeta a sugerat de mai mult timp că își dorește să se mute din SUA din cauza „libertăților pierdute”. Sursele spun că de data aceasta decizia nu este legată de fostul soț, Brad Pitt, ci are la bază moartea lui Charlie Kirk.

„Angelina a fost clară că vrea să plece. Timp mai mulți ani, oamenii au presupus că era vorba de Brad, dar nu mai este cazul. Acum simte că Statele Unite se transformă într-un loc pe care nu-l mai recunoaște. Nu este o reacție spontană, se gândește la asta de ceva timp”, a spus o persoană apropiată vedetei.

O altă sursă a adăugat și faptul că „a trăit zeci de ani între mai multe țări. Angelina se simte mai acasă în străinătate decât în Los Angeles în acest moment”.

Pentru actriță, SUA a devenit o țară „periculoasă”

Angelina Jolie s-a decis să părăsească definitiv SUA pentru a începe o viață nouă în străinătate. Motivul nu are nici o legătură cu Brad Pitt
Angelina Jolie vrea să plece din America. Sursă foto: Facebook

Angelina Jolie a abordat direct problema în timpul unei apariții în fața presei la Festivalul de Film de la San Sebastián, din Spania, unde promova noua peliculă a Alicei Winocour, Couture.

„Îmi iubesc țara, dar în acest moment nu o mai recunosc. Am trăit întotdeauna la nivel internațional, familia mea este internațională, prietenii mei, viața mea… viziunea mea asupra lumii este egală, unită și internațională.

Orice lucru, oriunde ar fi, care divide sau limitează exprimarea personală și libertățile oricui, cred că este foarte periculos”, a mărturisit vedeta.

Prietenii actriței susțin că „nu vrea ca cele mai importante persoane din viața ei, copiii, să crească într-un loc în care drepturile și libertățile sunt amenințate. A crezut întotdeauna în egalitate și consideră că America merge înapoi”.

Problemele cu Brad Pitt au ținut-o legată de California

Cu ceva timp în urmă, Angelina Jolie a vorbit despre conflictele cu Brad Pitt, în special în ceea ce privește custodia celor șase copii ai lor, care a ținut-o legată de California în ultimii ani.

„Dacă situația juridică ar permite, ea ar fi plecat deja. Brad a fost un obstacol, dar cel mai mare obstacol acum este însăși America”. Poziția sa politică actuală este în concordanță cu activitatea sa umanitară.

Angelina Jolie a fost ambasador pentru Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați între 2001 și 2012, înainte de a fi numită trimis special, funcție pe care a deținut-o timp de un deceniu.

Ea s-a aliniat frecvent cauzelor progresiste, deși în declarațiile sale din Spania nu a acuzat niciuna dintre părțile politice pentru polarizarea Americii.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *