Simona Ionescu / Redactor Șef

Apariție neobișnuită a Vioricăi Dăncilă într-un hipermarket. Fostul ministru a atras atenția cu ținuta sa

Apariție neobișnuită a Vioricăi Dăncilă într-un hipermarket. Fostul ministru a atras atenția cu ținuta sa
Multă vreme Viorica Dăncilă a intrat într-un con de umbră, dar le-a oferit românilor zilele trecute o șansă de a o vedea cum rar se întâmplă: la cumpărături.

Fostul premier al României a fost fotografiată de paparazzi Mediaflux, alături de soțul său, Cristinel, dând o raită printr-un centru comercial.

Îmbrăcată la patru ace, Viorica Dăncilă și soțul său au luat un coș mare și s-au plimbat prin centrul comercial, alegând diverse produse, necesare, probabil, pentru a pregăti masa tradițională de Paște. Toată lumea a rămas plăcut impresionată de ținuta fostului premier al României, care are în continuare mare grijă de stilul său vestimentar. Chiar dacă nu mai are designer, ca în perioada în care făcea parte din clasa politică.

Viorica Dăncilă, la cumpărături cu soțul

Anul trecut, de Paște, Viorica Dăncilă a apărut cu ochii roșii

În 2022, de Învierea Domnului, Viorica Dăncilă le-a făcut o surpriză fanilor și a postat o fotografie în care apare ținând un coș de ouă, dar părea destul de tristă și cu ochii roșii. Cei care o apreciază i-au trimis Vioricăi Dăncilă mesaje de felicitare. Aceasta a absolvit Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi de la Institutul de Petrol şi Gaze, și are un master în Spațiul Public European la SNSPA.

Viorica Dăncilă, Paște 2022

În 15 mai 2021, ea a fost angajată ca și consultant pe Strategia de Sustenabilitate şi Energie Verde la Banca Naţională Română. Potrivit informațiilor oferite de G4Media, salariul său a fost de aproximativ 16.000 de lei lunar.

A lucrat la BNR

În luna martie a acestui an ea a demisonat, apoi a anunțat că s-a înscris în Partidul NOI. ”Ieri a fost ultima sa zi la BNR. Contractul s-a desfăcut cu acordul părților”, a declarat Dan Suciu. Viorica Dăncilă a fost profesoară la Liceul din Videle în perioada 1989 – 2009, iar ulterior inginer la OMV Petrom. De-a lungul timpului, a deținut funcții atât în cadrul PSD, cât și al administrației locale, fiind consilier local în Videle și consilier județean în Teleorman.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre