Aproape un miliard de euro de la UE pentru o bucată de autostradă
Anunțul s-a făcut la Bruxelles, iar premierul Ludovic Orban ne-a arătat cum vom construi o bucată de autostradă care va lega Transilvania de sudul țării. România va primi de la Comisia Europeană peste 875 de milioane de euro pentru prima etapă de construire a autostrăzii Sibiu-Pitești. Banii provin din Fondul de coeziune, menit să reducă decalajele de dezvoltare dintre diferite regiuni și state ale Uniunii. Atunci când va fi gata, țara noastră va avea prima autostradă care traversează Munții Carpați, asigurând o legătură neîntreruptă de la Portul Constanța până la Vama Nădlac, care va închide practic Coridorul IV European Rin-Dunăre, a spus premierul Ludovic Orban, joi, în ședința de guvern.
Ludovic Orban a detailat: „Se efectuează lucrări de construcţie Sibiu-Boiţa, progresul este de 21%, stadiul fizic al lucrărilor. Pe tronsonul 5 avem contractul semnat de proiectare și construcție, este în curs de realizare proiectarea. Pe tronsonul 4 s-au depuse ofertele și este în curs de evaluare. Şi, de asemenea, pentru tronsonul 2 și tronsonul 3 sunt depuse documentațiile la Autoritatea Națională de Achiziții Publice, urmând să fie lansată procedura de licitație”.
De asemenea, premierul a spus că alte două tronsoane de autostradă vor traversa munţii înspre Moldova, dar nu a făcut nicio precizare legată de finanțare. Este vorba de Autostrada Unirii, Târgu Mureş-Iaşi- Ungheni, şi tronsonul de autostrdă Bacău-Brașov.
În opinia premierului, de modernizarea infrastructurii, de aducerea acesteia la standarde europene va depinde dezvoltarea economică a României.
Bani și pentru sectorul condus de Arafat!
A mai fost și o altă veste bună. Comisia Europeană a mai aprobat, tot joi, o altă finanțare de 578 de milioane de euro pentru îmbunătățirea capacității de răspuns a României în caz de dezastre. Acești bani vor fi folosiți de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Primul job, reporter la cotidianul ”Tineretul liber”, câștigat în urma unui concurs în 1990. Din 1993 până în 1997 – redactor sef adjunct la ”Evenimentul zilei” condus de Ion Cristoiu. A urmat perioada 1998-2006 la Libertatea, apoi la Click! și Adevarul Holding unde a implementat proiectul unei campanii umanitare fără precedent în presa românească. L-a continuat și la Libertatea, după ce s-a întors la Evenimentul zilei, în 2012 ca redactor șef și unde activează și azi. În anul 2020 a lansat și propriu site – Rețete și Vedete, o publicație de știri din actualitate și de divertisment. Membru UZPR.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook