O bătrână de 80 ani este cel mai vârstnic infractor din România. Și mai mult decât atât, e dată în urmărire generală. Femeia are pe numele său o condamnare la un an şi jumătate de închisoare, sentință pronunțată de către judecătorii Tribunalul din Suceava. Bunicuța infractoare e acuzată de furturi din magazine. Printre victimele femeii se numără magazinele Lidl și Profi.
Elena Barbu Busuioc și-a dezvoltat un stil aparte de a fura. Deși are reşedinta în Sectorul 2 din Bucureşti, ea a călătorit prin mai multe orașe pentru a fura. Niciodată nu a atentat la produsele scumpe, ci a furat mereu bunuri în valoare de câteva zeci de lei, potrivit Antena 3.
Ținând cont de vârsta înaintată a femeii, polițiștii și judecătorii au fost destul de îngăduitori cu ea. Femeia însă, s-a dovedit că avea foarte multe furturi la activ, peste tot în țară. În trecut, ea a mai fost și condamnată cu suspendare sau eliberată condiționat. De fiecare dată însă a recidivat.
Elena a fost prinsă în flagrant la Suceava, în urmă cu doi ani. Atunci, polițiștii i-au întocmit dosar penal, și, la finalizarea anchetei, a fost trimisă în judecată. În final a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare, pentru nouă furturi din magazine. Din nou, oamenii legii au fost impresionați de vârsta înaintată a bunicuței, și au cerut plasarea sa sub control judiciar. Acest lucru i-a dat idei octogenarei, care a fugit din nou, și e dispărută. Ca atare a fost dată în urmărire generală.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook