Simona Ionescu / Redactor Șef

Avocatul Cuculis, despre șantajul directorului ANPC: „Faptele descrise de DNA nu sunt prevăzute de legea penală”

Avocatul Cuculis, despre șantajul directorului ANPC: „Faptele descrise de DNA nu sunt prevăzute de legea penală”
Anchetă a DNA la Autoriatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC. Procurorii au pus sub acuzare mai mulți șefi, plus un secretar de stat din Ministerul Economiei. Totul are legătură cu un loc de muncă a unui angajat de la ANPC, filala Caraș-Severin. Unul dintre inculpați crede că dosarul are implicare politică.

Procurorii susțin că, în perioada octombrie 2024 – ianuarie 2025, Sebastian Ioan Hotca, vicepreședinte ANPC cu atribuții de președinte, la instigarea lui Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, ar fi dispus mutarea temporară a persoanei vătămate V.I.C., din funcția de comisar șef adjunct la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin, pe o altă funcție de conducere în cadrul ANPC.

„Mutările au fost efectuate contrar dispozițiilor legale, care prevăd că mutarea temporară se face numai în interesul instituției. În realitate, acestea au fost realizate pentru satisfacerea unor interese individuale sau politice, respectiv pentru numirea unei alte persoane, încadrată în ANPC în 2023, dorită de factori politici”, se arată în comunicatul DNA.

Investigația procurorilor DNA l-a cuprins și pe Paul Anghel, directorul general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață din cadrul ANPC, pe care l-au acuzat de șantaj. El ar fi încercat să o convingă pe persoana ce trebuia transferată să accepte mutarea tempoarară în favoarea „pilei” secretarului de stat Flavius Nedelcea.

Avocatul Cuculis: „Faptele descrise de DNA nu sunt prevăzute de legea penală”

În comunicatul de presă, procurorii DNA susțin că, pentru atingerea scopului, la 29 august 2024, Anghel-Silviu Paul, împreună cu o altă persoană din ANPC, ar fi exercitat acte de constrângere morală asupra V.I.C., prin amenințări, intimidări și presiuni, pentru ca aceasta să renunțe la funcția deținută și să rămână în concediul pentru creșterea copilului.

Paul Anghel și-a angajat deja apărător. Avocatul Adrian Cuculis face precizări cu privire la încadrarea juridică.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că Paul Anghel, directorul general al ANPC, a fost pus sub acuzare și s-a dispus măsura controlului judiciar, facem următoarele precizări:

Faptele la care fac trimitere procurorii în esență ,există, însă ele nu sunt prevăzute de legea penală”, ne-a declarat avocatul Adrian Cuculis.

Directorul general Paul Anghel spune cum a ajuns să fie acuzat de șantaj

Paul Anghel, directorul general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață din cadrul ANPC
Paul Anghel, directorul general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață din cadrul ANPC

Într-o declarație pentru presă, directorul de la ANPC, Paul Anghel povestește cum a ajuns să fie acuzat de șantaj de procurorii DNA.

„Mistificarea faptului că un dialog cu un coleg pe care-l cunoști de 10 ani de zile și îl îndrumi să conteste ordinul de mutare și îi repeți lucrul acesta de cel puțin 6-7 ori si iti dai concursul pentru a-l ajuta, NU poate să constituie infracțiunea de șantaj.

Pentru a edifica opinia publică, în contextul în care vreme de aproximativ 15  ani mi-am dedicat viața protecției consumatorilor și am tintit  întotdeauna către cele mai înalte standarde pentru consumatorii din toate domeniile, prezint astfel o parte din dialogul purtat cu colega mea pe care am susținut-o și sprijinit-o încă de la începutul  Carierei sale de unde se desprinde foarte clar faptul că eu, din contra, mi-am arătat toată disponibilitatea pentru a o ajuta în demersul său de contestarea oricărui ordin pe care îl considera ca fiind prejudiciabil pentru ea.

Astfel, în mod repetat chiar și în stenogramele prezentate de către procurori, i-am spus acesteia și nu în calitate de director general ci în calitate de prieten ,exact așa cum reiese și din stenograme ,că dacă decizia este de a contesta ordinul pe care oricum nu puteam să le emit eu și nu aveam legătură cu el. Eu am să stau alături de ea și o voi ajuta”, spune Paul Anghel.

Anghel crede că, din motive politice, se vrea înlăturarea lui din funcție

„Fac mențiunea de asemenea că niciun moment în activitatea mea nu am avut tangențe cu activitatea penală iar faptul că dosarul capătă o conotație politică nu are legătură cu persoana mea, subsemnatul nefăcând  niciodată politică și nici nu am fost activ implicat în activități politice.

De asemenea, persoanele despre care se spune că ar fi intervenit asupra mea și a domnului președinte, nu îmi sunt cunoscute, nu le-am cunoscut și nici nu mi s-a comunicat vreodată despre aceste persoane absolut nimic, nici în mod direct și nici indirect.

Cu atât mai mult apare ca fiind cel puțin mistificatoare informația precum că persoane politice ar fi făcut presiune asupra mea să intervin pentru o persoană pe care nici măcar nu o cunosc, cum de asemenea nici pe persoanele politice despre care se vorbește nu le cunosc în mod personal.

Pentru moment urmează ca această măsură ce a fost luată la un interval extrem de lung de timp de la momentul acuzarii mele (4 săptămâni), să fie contestată la instanța de judecată, considerând-o o măsură abuzivă și în văditul scop de a mă înlătura din funcția din care, făcând dreptate pentru consumatori, am deranjat anumite interese comerciale”, a declarat directorul.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *