Simona Ionescu / Redactor Șef

Bianca Drăgușanu nu scapă de procese. Și de data aceasta tot de familia Bădălău e vorba

Bianca Drăgușanu nu scapă de procese. Și de data aceasta tot de familia Bădălău e vorba
Tensiunile dintre Claudia Pătrășcanu, fosta soție a lui Gabi Bădălău, și Bianca Drăgușanu, iubita aceluiași bărbat, nu s-au terminat nici acum. Conflictul dintre cele două a ajuns din nou în instanță. Claudia Pătrășcanu a inițiat un nou proces împotriva Biancăi Drăgușanu.

Claudia Pătrășcanu, mama băieților lui Gabi Bădălău, i-a cerut Biancăi Drăgușanu, printr-o ordonanță prezidențială, să fie șterse toate fotografiile și materialele video de pe conturile acesteia în care sunt copiii ei. Avocatul Claudiei, Adrian Cuculis, a oferit detalii despre motivele acestui demers, subliniind dorința artistei de a-și proteja minorii de expunerea publică de care profită Bianca.

Femeie care nu se teme de nimic, după cum tot a spus-o,  Claudia Pătrășcanu nu se lasă până când dreptatea nu e de partea ei. Acum artista a luat din nou atitudine și a dat-o în judecată pe Bianca Drăgușanu concentrându-se pe protejarea intimității copiilor săi.

Potrivit informațiilor oferite de avocatul Adrian Cuculis, cântăreața a încercat inițial să rezolve totul pe cale amiabilă, cerându-i Biancăi să șteargă orice imagine cu cei doi băieți de pe conturile sale de socializare. Pentru că nu a vrut, artista a depus o cerere pentru o ordonanță prezidențială.

Claudia Pătrășcanu i-a cerut Biancăi să nu-i mai folosească copiii în postările sale

„Procesul acesta vizează, de fapt, o cerere pe care Claudia Pătrășcanu o are. Ea i-a adresat această solicitare Biancăi Drăgușanu de multă vreme: «Nu-mi mai folosi copiii în postările tale». Este vorba despre ștergerea oricărei urme, să spunem așa, video, audio, foto și așa mai departe, în legătură cu minorii Claudiei Pătrășcanu.

De ce este foarte sensibilă pe acest subiect? Pe de-o parte, nu mai e nevoie să spun eu care este relația dintre Gabi Bădălău și Bianca, este practic evidentă, dar și relația conflictuală administrată pe toate fronturile: cu mama, cu toată familia Bădălău și, bineînțeles, și cu Bianca Drăgușanu.

Despre aceasta, Claudia Pătrășcanu spune că folosește aceste poze pentru a-și promova o imagine diferită față de cea pe care ar avea-o în mod real”, a spus avocatul Adrian Cuculis, potrivit Spynews.

Cu doi ani în urmă, Bianca Drăgușanu a fost cea care a dat-o în judecată pe Claudia Pătrășcanu și i-a solicitat daune morale de 50.000 de euro.

Până acum, Claudia nu a pierdut nici un proces

Bianca Drăgușanu nu scapă de procese. Și de data aceasta tot de familia Bădălău e vorba
Claudia Păttrășcanu o dă în judecată pe Bianca Drăgușanu

Claudia Pătrășcanu a trecut printr-un divorț lung și complicat cu Gabi Bădălău, finalizat după mai mulți ani de procese. Aceste experiențe au avut un impact emoțional semnificativ asupra artistei, care a declarat public că se simte epuizată, dar rămâne fermă în protejarea intereselor copiilor săi.

„Claudia Pătrășcanu a luptat, că de fapt acesta e fondul problemei, ani de zile în instanță. Știm procesul ei cu Gabi Bădălău și divorțul. După ce stai ani întregi în procese, te consumi emoțional teribil și, în cele din urmă, câștigi, iar apoi vine cineva și ia, ca și cum i s-ar cuveni, chiar și o poză…”, explică avocatul situația.

„Claudia a mai avut niște discuții cu Bianca și a rugat-o să facă acest lucru”

„Poate că pare exagerat, dar naște, bineînțeles, un resentiment. Deși, repet, Claudia a mai avut niște discuții cu Bianca și a rugat-o să facă acest lucru, lucru pe care nu l-a făcut, iar atunci s-a ajuns aici.

Până în momentul de față, Claudia Pătrășcanu nu a pierdut niciun proces legat de acest subiect, nici atunci când a fost reclamantă, nici când a fost reclamată. Așa că, cu atât mai mult, se justifică această dorință de a proteja copiii de orice expunere publică pe conturile altor persoane”, a mai spus Adrian Cuculis.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *