Brigitte Bardot șochează la 90 de ani: „Mie îmi plac bărbații!”. Pe cine apără actrița, după 11 ani de tăcere

Brigitte Bardot are 90 de ani, iar de peste cinci decenii s-a retras din actorie. În plus, nu a mai apărut în fața camerelor de filmat de 11 ani. Până recent, când a rupt tăcerea cu o serie de declarații șocante, prin care a luat apărarea a doi actori.
Aflată în vila sa din Saint Tropez, Franța, Brigitte Bardot a luat apărarea actorilor Nicolas Bedos şi Gerard Depardieu, acuzați de agresiuni sexuale. Actrița a fost o adevărată zeiță pe marele ecran, fiind una dintre ele mai frumoase vedete ale anilor ’50 și ’60. În plus, a avut peste 100 de iubiți și iubite și nu s-a ferit niciodată să șocheze cu faptele și vorbele ei.
Actrița a criticat dur în felul ei pe cei care îi blamează pe Gerard Depardieu și Nicolas Bedos. Aceasta susține că „cei care au talent şi care ating fesele unei tinere sunt aruncaţi apoi pe fundul unui șanț”.
În plus, Brigitte Bardot susține că ea nu este interesată de feminism și că îi plac bărbații. În ceea ce privește viitorul care îi așteaptă pe cei doi actori acuzați de agresiune sexuală, Bardot e de părere că aceștia își vor găsi greu de lucru, după întreaga poveste.
„Am putea măcar să îi lăsăm să continue să trăiască. Ei nu mai pot trăi! După ceea ce li s-a întâmplat, nu vor putea găsi prea mult de lucru”, a mai spus Brigitte Bardot.
În octombrie anul trecut, regizorul și actorul francez Nicolas Bedos a fost condamnat la un an de închisoare pentru fapte de agresiune sexuală comise asupra a două femei în 2023, jumătate din pedeapsă fiind cu suspendare.
Într-un alt caz răsunător, Gerard Depardieu, considerat o emblemă a cinematografiei franceze, este judecat pentru presupuse agresiuni sexuale asupra a două femei în timpul unor filmări. Verdictul este așteptat marți, după ce, la sfârșitul lunii martie, procurorul general a cerut 18 luni de închisoare cu suspendare, afirmând că acțiunile actorului au fost „intenționate”.
De altfel, în ultimii ani, numele lui Depardieu a fost asociat cu numeroase acuzații similare: aproximativ douăzeci de femei l-au acuzat de agresiuni sexuale. Totuși, multe dintre aceste plângeri nu au ajuns în instanță din cauza termenului de prescripție. Printre cele care au mers mai departe se numără și actrița franceză Charlotte Arnould, care a depus o plângere pentru viol în 2018, iar Parchetul din Paris a cerut trimiterea actorului în judecată.
Celebra actriță a profitat de ocazie și i-a transmis și un mesaj președintelui Franței Emmanuel Macron, prin care îi cere să interzică vânătoarea cu câini. În plus, i-a trimis și un aparat auditiv acestuia, o ironie prin care spune că speră să fie auzită.
„Plec la război. Vreau ca vânătoarea cu câini să fie abolită. Este o oroare (…). Guvernul francez trebuie neapărat să accepte, după 50 de ani de cereri fără răspuns, să-mi ofere măcar această victorie”, a mai transmis Brigitte Bardot.
Citiți și:
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook