S-au aliniat astrele pentru Brigitte Pastramă. A dat toate problemele la spate și va avea o viață așa cum și-a dorit.
Brigitte Pastramă se bucură ca un copil. Iată care e noua „jucărie” a brunetei cu care se mândrește
Fosta soție a lui Ilie Năstase a uitat de toate nenorocirile prin care a trecut și se răsfață așa cum spune că merită. Bruneta și-a văzut visul cu proprii ochi și a achiziționat casa pe care și-o dorea enorm în Dubai. Pentru care nu i s-a părut deloc mult să scoată din buzunar suma de 400.000 de euro. Asta după ce și-a luat țeapă cu prima casă, când a dat banii de avans, apoi s-a chinuit mult să recupereze. Dar e bine când totul se termină cu bine iar acum Brigitte trăiește ca o prințesă.
Este o casă cu 2 dormitoare. Sinceră să fiu, am vrut cu trei, dar am băgat banii în afacerile din Romania
”Am fost în Dubai în urmă cu un an. Am urmărit să achiziționez o casă. Am vrut ceva pentru mine, am vrut să am ceva al meu unde să pot evada, să scap de stres, să mă pot relaxa așa cum îmi place mie. Am avut mai multe încercări, la un moment dat m-am chinuit să recuperez avansul pe care îl dădusem pentru o locuință care nu era tocmai ok.
Am apelat apoi la Mircea Brânzei care m-a ajutat foarte mult și mi-a oferit o soluție bună. Împreună cu el am găsit o casă într-o zonă foarte bună, o casă frumoasă, așa cum îmi place mie. Este o casă cu 2 dormitoare. Sinceră să fiu, am vrut cu trei, dar am băgat banii în afacerile din Romania.
Casa din Dubai a costat vreo 400.000 de euro, eu nu am optat pentru o plată în rate, am dat 70% din suma, urmând că peste 5 luni să achit și cei 30%, când primesc cheia și e gata”, a declarat Brigitte Pastramă pentru Click.
Și-a cumpărat și mașină de lux
Dar achizițiile lui Brigitte nu s-au oprit aici, iar vedeta și-a mai luat și un automobil, bineînțeles de lux, electric. Un cadou pe care și l-a dorit de multă vreme.
”Era o achiziție pe care mi o doream de mult și a venit acum. Am terminat un leasing și am luat un altul, am trei mașini acum. Poate trimit una chiar un Dubai. Asta nouă e electrică, a costat 150.000 de euro. E normal că dacă muncești atât să-ți faci și cadouri”, a mărturisit bruneta.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook