Cântăreața Andreea Bănică, proprietară de hotel la mare, susține taxa pe cearșaf la plajă. „Turistul are impresia că are dreptul, dar…”

Andreea Bănică, proprietară de hotel la mare, intervine în discuția privind taxa de cearșaf. Recent, operatorii de plajă din Mamaia au început să impună așa numita „taxă de cearșaf”. Mai exact, cei care vor să stea la plajă pe cearșaf, în zona șezlongurilor, plătesc o „taxă pe cearșaf” de 50 de lei. Protecția Consumatorului spune însă că această practică nu este legală.
Operatorii spun însă pe partea cealaltă că au primit plângeri din partea turiștilor care plătesc pentru a ocupa șezlonguri. Aceștia susțin că au plătit, ca apoi să vină alții să își pună cearșafurile în fața lor, chiar în buza apei.
Taxa pe cearșaf variază între 50 și chiar 200 de lei. Operatorii sunt obligați să pună la dispoziția turiștilor o suprafață de aproximativ 30% din ceea ce dețin pentru cearceafuri, iar suprafața respectivă trebuie să aibă o ieșire la mare și la faleză, nu în spatele șezlongurilor.
Există o reglementare foarte clară: la buza apei trebuie lăsat un culoar de intervenție pentru autospecialele de poliție, de pompieri, pentru ambulanțe sau pentru intervențiile salvamarilor. Aceștia din urmă se plâng că turiștii blochează cu cearșaful fix aceste culoare.
Andreea Bănică deține un hotel pe litoral, în Eforie Nord, alături de soțul ei, Lucian Mitrea. Cântăreața susține taxa de cearșaf, motivând că plajele private sunt întreținute de către cel care le administrează, astfel că are tot dreptul să își protejeze turiștii care au plătit șezlong.
„Să nu exagerăm, nu sunt panourile acestea peste tot. Sigur, un deținător de plajă a pus taxa aceasta pentru ca turiștii să nu se mai așeze cu cearșafurile în apă, în fața șezlongurilor de pe plaja administrată de el.
Dacă cineva are în administrare o plajă, se ocupă de ea, o curăță, o amenajează, plătește taxe, iar turiștii trebuie să respecte niște reguli simple ca să stea pe acea plajă. Dacă nu, pot merge în alte părți. Există multe plaje libere pentru cearșafuri. Ideea e că turistul are impresia că are dreptul să stea cu cearșaful în apă, pe o plajă administrată de un privat. Of, ce ne place să denigrăm litoralul cu astfel de subiecte. În loc să arătăm tot ce este frumos”, a scris Andreea Bănică în mediul online.
Cântăreața a făcut și o comparație cu regulile de pe plaja din Sardinia, despre care spune că sunt mult mai stricte.
„Eu în Sardinia pe plajă am pățit-o urât. Prietena mea s-a dus la toaletă pe plajă de genul ăsta și nu a găsit pe nimeni la toaletă și a îndrăznit să intre că nu mai putea. Păi să te ții că a venit italianul cu furca și dădea cu ea în tosoeta ca să iasă afară!!! Hai să ne bucurăm de ce avem că suntem bine, încă pașnici, cu curățenia e mai greu”, a conchis Andreea Bănică.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook