Când toată lumea credea că s-au terminat problemele din viața Anamariei Prodan și iubirea i-a bătut la ușă, iar s-au încurcat treburile.
Părea că și-a găsit sufletul pereche dar, din motive doar de ei știute, Anamaria Prodan și Flavius Nedelea s-au despărțit. Chiar dacă sexy impresara a trecut printr-un asemenea moment greu, clarvăzătoarea Carmen Harra o încurajează să nu-și facă probleme, pentru că nu va mai dura mult și situația i se va schimba.
Pentru că în viitorul apropiat, Carmen Harra vede că Anamaria Prodan se va căsători din nou. De data asta, căsnicia va fi durabilă și nu se va mai despărți niciodată de jumătatea ei.
„Este evident că ea își va reface viața, că va fi din nou fericită”
„Este o învingătoare, extrem de puternică, este o femeie care se naște să aibă forța materială. Este un om care renaște de trei ori din cenușă. Este foarte greu să fie învinsă, reușește să se ridice la suprafață de câte ori este învinsă. Cifra ei karmică, 3, este simbolul cel mai puternic al familiei, al echilibrului, de aceea are și trei copii.
Este evident că ea își va reface viața, că va fi din nou fericită, că este o femeie balansată, puternică, căreia nimic nu îi stă în cale. La ea există o a treia căsătorie. Aceasta va fi de durată și de bun augur. Lucrurile vor merge într-o direcție pozitivă pentru Ana”, a declarat Carmen Harra.
Anamaria Prodan și Flavius Nedelea au transmis mesaje aproape identice
Cei doi foști iubiți au transmis fanilor lor două mesaje aproape identice în care s-au ridicat în slăvi unul pe celălalt și au spus că vor deveni prieteni pentru toată viața. „Flavius este un om minunat. Este un romantic desăvârşit, un bărbat care ştie să aprecieze o femeie şi o face să se simtă icoana vieţii lui.
Călătoria noastră prin viaţă în 2 a luat sfârşit, dar vom rămâne suflet lângă suflet pentru încă un milion de vieţi. Îţi mulţumesc pentru momentele superbe pe care mi le-ai oferit şi îţi doresc toată fericirea din univers. Eşti un exemplu demn de urmat ca bărbat şi ca om. Sunt mândră de tine şi de tot ce ai realizat în viaţa asta. Am să te preţuiesc ca prieten drag forever”, a fost mesajul Anamariei Prodan.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook