Tudor Parhon, fiul simpaticei actrițe Carmen Tănase a lucrat o perioadă în Olanda, ca și regizor. A decis însă să-și schimbe meseria.
A încercat să se realizeze profesional la Amsterdam, dar pandemia de coronavirus și-a spus cuvântul și Tudor Parhon a revenit în România. Între timp, Tudor a descoperit că are o pasiune foarte puternică, așa că pentru o perioadă și-a lăsat meseria și s-a apucat de pictură.
Iar ce iese din mâna lui, e greu de explicat în cuvinte. În plus, nicăieri nu e mai bine ca acasă, mai ales că locuința de la Târgoviște, unde stă acum familia, e o parte ruptă din Rai. Cât privește lucrările lui Tudor, Carmen Tănase e cea mai mare admiratoare, iar în casă se regăsesc tablourile lui.
„Sunt colecționară atunci când vine vorba despre tablourile fiului meu”
„Sunt mare iubitoare de artă. Fiul meu se ocupă cu asta, deci sunt familiarizată cu această lume cât de cât. Fiul meu pictează, am tablouri în casă, am lucrările lui. Sunt colecționară atunci când vine vorba despre tablourile fiului meu. Merg ori de câte ori am ocazia pe oriunde prin lume, să văd ce mai este nou sau să văd vechile lucrări de care sunt îndrăgostită sau pe care le știu din albume”, a declarat Carmen Tănase pentru Ego.
Tudor nu vrea să se mai întoarcă în cinematografie
În acest moment, Carmen spune că fiul său nu vrea să se mai reîntoarcă în cinematografie, iar mama îl susține în absolut tot ceea ce face. Ba chiar a păstrat și prima sa lucrare. „O păstrez, sigur că da, este un cărbune. (n.r. prima lucrare a fiului). El s-a apucat târziu, în urmă cu 8 ani. El are studii de regie, nu de arte plastice. Singur a învățat, s-a autoperfecționat și acum este OK”.
„Pe mine mă ceartă că mă uit la televizor. Este mai informat decât majoritatea celor care apar la televizor”
„Fiul meu are o viziune diferită dintotdeauna. Când era mic avea o preocupare. Citea tot. Avem în casă niște mii de volume. Nu l-a învățat nimeni. Nu am niciun merit în treaba asta. A trecut prin toate etapele posibile. Vorba lui: mediul online nu mai este nicio surpriză pentru el. Sunt deja mâncate.
Pe mine mă ceartă că mă uit la televizor. Este mai informat decât majoritatea celor care apar la televizor”, a mai spus vedeta, fericită pentru cel mai frumos dar de la Dumnezeu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook