Cătălin Cazacu o dă pe populară, după ce a avut ca invitați sportivi și artiști cunoscuți. Îi duce cu mașina și îi trage de limbă. Acum învață să danseze hora bănățeană.
Cătălin Cazacu o dă pe populară. Învață să danseze hora bănățeană
Cătălin Cazacu a invitat-o sâmbătă, 6 februarie, de la ora 23.00, la TVR 2, invitată la „Distracțiile lui Cazacu” pe Larisa Barbu. Este fiica talentată a zbirului care altoieşte vedete, „Nea Mărin”. Larisa Barbu care duce mai departe pasiunea tatalui său, dansul popular.
Despre Marin Barbu, alias nea Marin, aşa cum îl cunosc telespectatorii, se știe că este un foarte bun coregraf de dansuri populare.
La fel de talentată este însă și fiica sa cea mica, Larisa Barbu, pe care am văzut-o deja în mai multe emisiuni de divertisment.
Invitată la „Distracțiile lui Cazacu” Larisa Barbu (31 ani) a dezvăluit că este profesor coregraf de dans tradițional românesc. Ea a înființat, alături de tatăl său, propria lor şcoală de dans românesc.
Cursanți de toate vârstele învață cele mai frumoase jocuri populare din toate zonele etnografice ale țării.
Cătălin Cazacu învață să danseze hora bănățeană
Cătălin a fost și în școala de dans a Larisei Babu. A învățat să joace sârba.
„Prin studiul jocului românesc nu înveți doar niște pași.
Înveți să-ți iubești neamul, înveți cultura.
Vreau să învăț cât mai mulți oameni să danseze. Cred că am venit cu un dar de la Dumnezeu.
Însă, darul meu este acela de a reuși să împart cu cei din jur această iubire pe care o am față de dansul românesc.
Mă simt un om binecuvântat că pot face lucrul acesta”, spune Larisa Barbu.
„Oricât aș fi de tristă, supărată sau bolnavă, în momentul în care dau drumul la muzică și încep să dansez mă transpun într-o altă lume, într-o altă viață. Uit de toate, mă simt aproape de strămoșii mei, mă simt aproape de acea energie”, mai spune tânăra.
Cătălin Cazacu află noutăți despre Marin Barbu, celebrul coregraf
Coregrafa a vorbit și despre familia sa, dar mai ales despre relația specială pe care o are cu tatăl său, coregraful Marin Barbu.
Aflăm și cum se comportă aprigul Nea Marin în fața frumoasei sale fete și cât de repede a lăsat-o să își ia zborul de acasă.
„Dincolo de legătura noastră profesională, legătura noastră de tată și fiică a fost destul de puternică.
De multe ori a fost gelos pe orice s-a apropiat de mine. Tatăl meu nu cred că a știut când am ieșit la primul meu date, din simplul motiv că nu era acasă.
A mai lipsit, așa, în multe momente cheie”, glumește Larisa.
Cătălin Cazacu, provocarea
Ca în fiecare ediție, nu a lipsit provocarea. Cum s-a descurcat la sala de dans descoperiți sâmbătă, 6 februarie, de la ora 23:00, urmărind „Distracțiile lui Cazacu”, pe TVR 2.
„Cred că are multe șanse Cătălin să cucerească femeile, prin multe feluri, dar nu atât de mult prin dans…”
Răspunsul venit din partea lui Cătălin Cazacu a fost surprinzător. „Ce mă îngrijorează cel mai tare acum este că, dacă eu învăț să dansez, s-ar putea să ajung în situația să dansez la propria nuntă…”.
Horoscop Minerva – 6 februarie. Capricornii au parteneriate și colaborări de afaceri bune
Smiley și Pavel Bartoș, ironizați de o fetiță de 10 ani
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook