Este actor, sportiv de performanță, cuceritor, a participat la diverse reality-show-uri. Nici acum nu s-a potolit de tot, dar de când este tătic, de fată, este de nerecunoscut.
Cine se topește de dorul acestei bebelușe?
Auugustin Viziru este concurentul surpriză de la ”Ferma. Orășeni vs săteni”, de la PRO TV. Nimeni nu se aștepta să îl mai vadă în această competiție, mai ales pentru că acum 5 ani a fost ”la un deget” de câștigarea concursului.
Nu l-au doborât probe dure, din reality-show-uri, nici partidele de pocker. Însă, l-au înmuiat mânuțele și piciorușele fetiței sale, născute în iunie.
Augustin Viziru (40 de ani) este cunoscut drept unul dintre cei mai nonconformişti artişti de la noi, care a încercat o mulţime de joburi, de la cântăreţ la actor de telenovele şi filme, la sportiv de performanţă, care a jucat tenis şi a făcut bani din biliard, poker . Augustin Viziru a fost un cuceritor şi după 11 ani de relație, s-a însurat cu Oana Mareş (38 de ani), însă căsnicia lor s-a terminat după doar doi ani.
În 2015, Augustin a participat la „Ferma Vedetelor” (PRO TV), unde, la proba de tăiat bușteni, s-a tăiat cu toporul la mâna stângă şi a abandonat cursa pentru marele premiu de 50.000 de euro. De atunci, Augustin Viziru a jucat în mai multe seriale şi filme de televiziune.
Poate pentru că a fost prea mult în lumina reflectoarelor a ales să își țină viața personală departe de gura lumii. Nu a mai prezentat-o pe Roberta, iubita lui, și a rezistat până pe 14 iunie, când a venit pe lume fetița lor, Maria.
Din momentul în care și-a strâns fetița în brațe pentru prima dată, Augustin Viziru e topit. ”Bună, eu sunt Maria Petre-Viziru și ar fi trebuit să vin pe lume pe data de 15, numai că eu am vrut să vin pe 14. Abia aștept să mă țină tăticul meu în brațe”, s-a lăudat pe Internet actorul.
De atunci, postează fotografii impresionante. Interesant este că tăticul este brunet, iar micuța este blondă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook