Corina Caciuc, în lacrimi, iar vinovatul e chiar Laurențiu Reghecampf. Ce s-a întâmplat între cei doi îndrăgostiți

Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc au ieșit la un local de lux, iar la un moment dat iubita antrenorului a lăsat lacrimile să curgă în voie.
Laurențiu Reghecampf a simțit că e nevoie să ducă relația cu Corina Caciuc la alt nivel. Cei doi s-au îmbrăcat elegant, în negru, tânăra optând și pentru un trandafir mare, roșu, și au mers la un local de lux.
Fostul soț al impresarei Anamaria Prodan a scos inelul și și-a cerut iubita în căsătorie. Momentul a fost romantic, iar Corina a fost atât de impresionată, încât a început să plângă și și-a sărutat partenerul de viață, care era extrem de bucuros.
Despre mariaj Reghecampf a vorbit și anul trecut când a spus că intenționează să se căsătorească cu aleasa inimii sale, după ce se va termina divorțul de Anamaria Prodan și va deveni un bărbat liber. Iată că și-a ținut promisiunea și a demonstrat tuturor că nu l-a interesat niciodată trecutul Corinei, indiferent cât au comentat unii.
Antrenorul a postat un video cu cererea în căsătorie pe contul său de pe o rețea de socializare, unde le-a arătat fanilor și pe cei doi băieți pe care îi are cu viitoarea soție.
Cu ceva timp în urmă, Laurențiu Reghecampf a povestit și care a fost momentul în care a cunoscut-o pe femeia care a devenit nu doar partenera de viață, ci și mama a doi dintre băieții săi.
,,Am cunoscut-o la un eveniment, la o petrecere, dar nu direct, doar am văzut-o. Nu am încercat să iau legătura cu ea și să o cunosc cu adevărat. Nu cred că este important și nu cred că interesează pe nimeni cum ai cunoscut pe cineva.
Important este ce simți pentru persoana respectivă și ce se va întâmpla de acum încolo. Simt că lucrurile pentru mine au luat o întorsătură foarte pozitivă”, a menționat Laurențiu Reghecampf în cadrul unui podcast.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook