Simona Ionescu / Redactor Șef

Curg amenzile usturătoare pentru cei care nu respectă orele de liniște la bloc. Ce spune legea

Curg amenzile usturătoare pentru cei care nu respectă orele de liniște la bloc. Ce spune legea
Unde-i lege, nu-i tocmeală, spune un vechi proverb românesc. Iar românii care nu vor să țină cont de orele de liniște în blocurile în care locuiesc, vor plăti cu vârf și îndesat.

Potrivit legii, orele de liniște la bloc sunt prevăzute în Legea nr. 61/1991. Iată ce amenzi puteți plăti.

Conform legii, orice român care locuiește la bloc trebuie să păstreze liniștea între orele 22.00-08.00 și 13.00-14.00. În caz contrar, buzunarul se va goli. Desigur, în funcție de cum decide asociația de proprietari, programul de liniște poate fi și între orele 13.00-16.00. Acesta trebuie afișat la intrarea în bloc, pentru ca toți locatarii să-l cunoască.

Dacă nu veți respecta legea, veți scoate din buzunar suma de 1500 de lei. Dacă nu sunteți însă la prima abatere, suma se poate mări. Iar dacă situația scapă de sub control, se poate ajunge chiar la executare de ore de muncă în folosul comunității.

De la 1000 de lei la 3000 de lei

Cine îndrăznește să pună la spălat și are o mașină care face zgomot în orele nepotrivite, va scoate din buzunar 1000 de lei. Dacă mai puneți și bormașina atunci suma ajunge la 1500 de lei.

Cine nu respectă orele de liniște la bloc, plătește din buzunar

În cazul în care doriți să faceți petreceri cu caracter privat și să ascultați muzică cu boxele la maxim, amenzile pot ajunge la 2000-3000 de lei.

Autoritățile le recomandă românilor dacă o persoană nu respectă liniștea celorlalți să nu stea pe gânduri și să solicite intervenția oamenilor legii. Polițiștii vor veni cu aparate speciale pentru a măsura nivelul de zgomot și astfel vor fi aplicate sancțiuni contravenționale.

Românii trebuie să-și monteze repartitoare până la 31 decembrie 2023

Potrivit unei legi adoptate de președintele Klaus Iohannis în ianuarie anul acesta, repartitoare inteligente au devenit obligatorii în România. Montarea se va face pe fiecare calorifer în parte și trebuie făcută și la apartamentele de locuit, dar și la sediile de firme până la 31 decembrie 2023. Persoanele care refuză vor plăti o amendă de până la 1000 de lei. Din 2027 însă, persoanele care au repartitoare care nu se pot citi de la distanță, vor trebui să le înlocuiască.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre