Dan Alexa nu are dubii că soția l-a înșelat cu Alex Bodi. A mărturisit și aventurile lui „că nu-s dobitoc ca să neg”

Dan Alexa este în plin divorț de Andrada, cea care i-a fost soție timp de cinci ani. După ce sportivul s-a întors din Asia Express, s-a aflat că Andrada se întâlnea pe ascuns cu nimeni altul decât Alex Bodi. Avocatul lui Dan Alexa a susținut că soția este vinovată pentru despărțire, însă acum s-a aflat de fapt de ce l-a înșelat Andrada pe Dan Alexa.
Dan Alexa, fost jucător important în Liga 1 și antrenor cunoscut în fotbalul românesc și-a ținut viața amoroasă privată. În 2019 însă, a ajuns în prim plan după ce Anamaria Prodan a fost surprinsă în timp ce îi dădea o palmă. S-a speculat mult timp după că la mijloc ar fi fost o dispută romantică, însă cei doi au negat tot timpul această afirmație.
Viața amoroasă a sportivului a fost acum pusă pe tapet, de când cu divorțul, iar multe informații din trecut au redevenit actuale. Sătul să se ascundă, Dan Alexa a avut un moment de sinceritate și a recunoscut în fața lui Denise Rifai că și-a înșelat partenerele, inclusiv pe Andrada, cea de care divorțează acum.
„Am mai înscris (n.r. în afara dormitorului). Acum să spun că nu mi-am înșelat soția… trebuie să fiu dobitoc”, a mărturisit Dan Alexa, într-o sinceritate rară. Practic, sportivul a recunoscut că el a fost primul care „a călcat strâmb” în căsnicie, fiind urmat apoi de soția sa.
O altă dezvăluire șocantă a lui Dan Alexa a fost în legătură cu aventura amoroasă pe care a avut-o soția Andrada. Fostul jucător din Liga 1 spune că nu a fost deranjat de actul în sine, ci l-a „deranjat foarte mult lipsa asta de respect și perversitatea”. A recunoscut inclusiv că nu contează dacă Alex Bodi e mai „bărbat” ca el, pentru că finalitatea este aceeași: i-a fost furată soția.
Virgil Boglea, avocatul lui Alexa, a sugerat recent că procesul de divorț va aduce „surprize majore”: „Mai multe veți avea ocazia să aflați pe parcursul desfășurării procesului, pentru că împrejurările pe care le vom supune atenției instanței cu siguranță constituie surprize majore și în spațiul public”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook