Dan Alexa spune adevărul despre divorțul de femeia pe care i-a furat-o Alex Bodi și cine a filmat amantlâcul

N-a avut niciodată un plan de rezervă și a reușit să devină un fotbalist mai mare decât ar fi crezut vreodată, deși a avut o problemă de sănătate, care l-a încurcat foarte mult: platfus. Cel mai agresiv fotbalist mărturisește cum a fost mințit de soția sa, care l-a înșelat cu Alex Bodi.
„Am fost de trei ori mai muncitor, eram ca într-o farmacie în carieră”
„N-am fost un jucător talentat, eu am muncit foarte mult ca să ajung sus. La antrenamente făceam trei pași, în timp ce adversarul făcea unul singur. Știam că pentru a face performanță, trebuie să mă antrenez mai bine, să iau vitamine mai multe, să dorm mai mult.
Am fost de trei ori mai muncitor, eram ca într-o farmacie în carieră. Ieșeam în club foarte rar, mi-am dorit foarte mult să ajung fotbalist și am ajuns la un nivel mare.
Cât privește agresivitatea, e foarte importantă în fotbal, dar eu am pus-o peste limită. Loveam, îmi plăcea să lovesc, am primit porecla Chirurgul și am trăit din asta”, i-a mărturisit Dan Alexa lui Denise Rifai în emisiunea de duminică noaptea.
Dan Alexa se mândrește cu părul său lung pe care-l are de 15 ani. Și nu vrea să-și schimbe imaginea, decât atunci când va încărunți. Antrenorul a mărturisit că se spală pe cap de două ori pe zi, nu suportă să-și pieptene podoaba capilară și nu folosește un șampon special.
„Porecla de Chirurgul am primit-o de la Andone când eram tuns foarte scurt și arătam foarte rău. Când a început să-mi crească, mi-a plăcut, eram diferit. M-aș tunde doar dacă aș încărunți, iar de vopsit n-o să o fac niciodată”, a mai spus Dan Alexa, zâmbind.
„Rivalul” lui Alex Bodi se consideră un antrenor trendy, dar nu suportă să colinde magazinele și să facă shooping. Nu suportă să fie la patru ace și spune că imaginea pe care o afișează îl prinde cel mai bine.
„Un antrenor trebuie să impună respect, dar cred că în haosul meu sunt organizat. Cred că stilul meu e mai delăsător, trendy, cum spui tu, dar mă prinde cel mai bine. Nu-mi place să fiu la patru ace”, i-a recunoscut antrenorul lui Denise Rifai.
Palma pe care a primit-o de la Anamaria Prodan i-a schimbat într-un fel destinul în viață, pentru că „toate deciziile luate după acel moment m-au tras în jos profesional”. Alexa a vorbit de un pumn.
Chiar dacă în acel moment a fost la un pas să reacționeze, acum se felicită că a reușit să se stăpânească. Dan Alexa a lămurit și presupusa legătură intimă pe care ar fi avut-o cu celebra impresară.
„Anamaria nu are pumnul greu, că e femeie, dar în acel moment nu m-am așteptat, m-a surprins. Inițial, am vrut să răspund, dar acum mă felicit că nu am făcut-o.
Eu nu am trăit cu Anamaria Prodan, în ziua aceea m-am certat rău cu ea la telefon, pentru că vroia mereu să mă controleze, au fost înjurături și când ne-am întâlnit am primit pumnul.
Ana mi-a vrut bine, doar că ea a dus lucrurile în altă dimensiune, a vrut să-mi facă și ordine în viață. Ana e ca ceața, vine se pune și dacă are o dorință, se ține după tine.
La ea totul e legat de profesie, dacă mă culcam devreme sau târziu, dacă făceam lucrurile corect.
Am suferit mult atunci în interior și mi-am pierdut stima de sine. Vreo trei-patru ani de atunci n-am vorbit cu ea. Nu mai eram antrenorul Dan Alexa, ci bărbatul lovit de Prodanca”, s-a destăinuit „Chirurgul”.
Despărțirea de soția sa, Andrada s-a petrecut la două săptămâni de la întoarcerea din Asia Expres și cel mai deranjat a fost de faptul că a fost mințit.
„Mi-a fost greu până am pus cap la cap puzzle-ul, apoi am zis că am câștigat. Știu foarte multe lucruri despre ce s-a întâmplat, eu sunt cel care a filmat. Am aflat în trei nopți și patru zile. Îmi pare rău de fiul meu, dar asta e altă poveste.
Relația nu mai mergea bine în ultimul timp, dar nu pot să înțeleg modul în care s-a manifestat. Înainte, un amantlâc începea la un restaurant, acum la un like întors”, susține antrenorul.
Dan Alexa nu e supărat pe Alex Bodi pentru ce a făcut, ci pe fosta soție. „Bodi nu-mi e prieten și nici nu-mi va fi. Problema mea e fosta soție, modul ei de a pregăti totul.
N-a avut curaj să spună adevărul, a mințit, pe mine, familia… Nu pot trece peste înșelat, deși am început să-i înțeleg pe cei care procedează așa”, e de părere fostul fotbalist.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook