Celebra jurnalistă a fost filmată alături de Tania Budi, în timp ce mergeau la un concert.
Cele două au fost surprinse în timp ce mergeau la concertul Holograf, la concretul de la Sala Palatului de Ziua Îndrăgostiților. E lucru știut, primul inel pe care Denise Rifai l-a primit de la un bărbat, iar acest lucru a și devenit public, e cel oferit de la unul dintre cei mai galanți bărbați din showbizul românesc, Dan Bittman. S-a întâmplat în noiembrie anul trecut, când celebrul artist a fost invitat în emisiunea jurnalistei de la Kanal D.
Tania Budi, nominalizată într-o poveste de amor cu Gigi Becali
Denise Rifai a apărut alături de Tania Budi, una din blondele controversate din lumea mondenă autohtonă. Despre aceasta s-a vorbit mereu că a avut diverse aventuri cu bărbați celebri, chiar si cu Gigi Becali. Amintim că în vara anului trecut, fostul deputat Cristian Rizea a susținut că patronul de la FCSB, Gigi Becali, ar fi avut o relație amoroasă cu fosta prezentatoare TV, Tania Budi. Aceasta a reacționat vehement la vremea respectivă.
„După ce a ajuns după gratii, și-a continuat stilul extravagant și profitând de perioada când cu acordul conducerii penitenciarului de la Poarta Albă ieșea la muncă la baza de fotbal a clubului „Viitorul” Constanța, beneficia de plăcerile vieții, oferite de Tania Budi care, înschimbul sumei de 5.000 de euro, făcea naveta București–Constanța oricând Gigi își trimitea „brelocul”, pe Luțu, să facă pe șoferul pentru celebra divă!
Știu că acesta a încercat să „profite” și el de farmecele Taniei Budi la unul din drumurile de întoarcere spre București, dându-i de înțeles divei că ar fi și el inclus în „pachetul” plătit de șeful său, aceasta refuzându-l în cele din urmă”, a declarat, la momentul respectiv Cristian Rizea.
Tania Budi, replică dură
Tania Budi a acordat un interviu în care l-a pus la punct pe Rizea: „Acest om, dacă îi pot spune așa, Cătălin Rizea, mi-a trimis mesaje ani la rând, până l-am blocat, pentru că nu mai suportam așa ceva. Mă invita mereu la cafea. Ajunsesem să îmi fie rușine să îl salut când ne vedeam în oraș, îl evitam. Eu nici nu îl cunosc pe Gigi Becali.
L-am „cunoscut” doar prin niște prieteni acum vreo 20 de ani. La genul ca am făcut cunoștință și atât. Nu am schimbat două vorbe cu el în toată viața mea. Cum e posibil ca cineva să își bată joc în asemenea manieră de doi oameni, de două familii? În ce lume trăim? Îl voi da negreșit în judecată. Astăzi am vorbit cu avocata mea, care mi-a spus că nu am cum să pierd acest proces. Acest individ va plăti pentru toate aceste minciuni nenorocite”, a transmis Budi.
Blondina Tania Budi și Dan Bittman, poveste de dragoste reală
Pe de altă parte, Dan Bittman și Tania Budi au fost într-o relație în urmă cu mai bine de 20 de ani și continuă să aibă o legătură specială și în prezent. Au avut o dragoste cu scântei.
„Ce sunt acum sunt datorită femeilor pe care le-am întâlnit în viaţa mea… De la Tania Budi am învăţat, în primul rând, că o dragoste poate să sfârşească şi într-o prietenie. A fost o dragoste cu năbădăi şi cu scântei. Totuşi, cred că ambii am avut multe de învăţat din relaţia aceea. Ea a învăţat că nu poate să mă ţină într-un loc, eu am învăţat că o dragoste pornită ca o joacă poate să ajungă foarte serioasă”, declara Dan Bittman într-o intervenție, în trecut.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook