Detalii despre crimele stranii din Bulgaria. Se vorbește tot mai mult despre o sectă și apar dovezi de pedofilie
Cazul de la Petrohan a primit pe bună dreptate numele de „Twin Peaks” bulgar. Misterul se adâncește, paradoxal, pe măsură ce apar noi elemente în ancheta care vorbește deja de o sectă și în care au apărut acuzații de pedofilie. După cum se știe, autoritățile din Bulgaria investighează un grup de șase decese misterioase, petrecute în munții vestici care au luat prin surprindere întrega comunitate.
Șase persoane au fost găsite moarte, între care cinci membri ai unui ONG axat pe conservare de mediu și dezvoltare spirituală – Agenția Națională pentru Controlul Teritoriilor Protejate, plus un băiat de 15 ani, fiul unui prieten de familie. Decesele au avut loc în două locații: o cabană de munte lângă Petrohan, care a fost incendiată, și o rulotă la Okolchitsa Peak, la 80 de kilometri distanță.
În primele zile ale lunii februarie 2026, Bulgaria a fost zguduită de o descoperire macabră, care s-a transformat rapid într-unul dintre cele mai tulburătoare cazuri recente.
Pe 2 februarie, autoritățile au găsit trei bărbați morți în cabana Petrohan: Ivaylo Ivanov (49 de ani), avocat specializat în arbitraj internațional, Decho Vassilev (45 de ani), coproprietar al unei firme de contabilitate, și Plamen Stattev (51 de ani), instructor de speologie. O săptămână mai târziu, ororile au continuat: alte trei cadavre au fost descoperite într-o rulotă abandonată sub vârful Okolchitsa, la 80 de kilometri distanță. Morții erau Ivaylo Kalushev (51 de ani), renumit speolog și autoproclamat lider spiritual, tânărul Nikolay Zlatkov (22 de ani) și adolescentul Alexander Makulev (15 ani), care avea palmele împreunate.
Cazul, inițial privit ca o tragedie izolată, a devenit rapid un labirint de acuzații: abuzuri sexuale asupra minorilor, practici de tip sectar, eșecuri instituționale și implicații politice.
În centrul anchetei se află Ivalyo Kalushev, liderul ONG-ului de dezvoltare personală descris acum de anchetatori ca o „societate închisă cu elemente de sectă”, care opera între Bulgaria și Mexic și atrăgea copii și familii vulnerabile, în căutare de îndrumare spirituală. El este acuzat de manipulare, abuz și control sistematic, care ar fi condus, în final, la șase morți.
Autopsiile arată că Ivaylo Ivanov (49 de ani), Decho Vassilev (45 de ani) și Plamen Stattev (51 de ani), găsiți împușcați în cabana din Petrohan, nu ar fi mâncat timp de mai multe zile înainte de deces, consumând doar apă sau ceai. Aceasta sugerează o perioadă de post deliberat, posibil legată de o încercare de „autopurificare”, potrivit publicației Novinite.
Toți trei prezentau răni prin împușcare, produse de focuri trase de la mică distanță. Practic, așa cum au constatat legiștii și experții, a fost vorba de două execuții (cu acordul victimelor) și o sinucidere. Presa bulgară scrie că ar fi fost filmați în timp ce dădeau foc cabanei, chiar înainte de a intra și de a muri. Alte imagini surprinse de camerele de supraveghere ale cabanei îi arată îmbrățișându-se cu grupul care a fost găsit decedat în rulotă, auzindu-se cum își iar rămas bun și își promit să se reîntâlnească „dincolo”.

La scurt timp după descoperirea celor trei, autoritățile au început căutarea altor trei persoane care aveau legătură cu victimele: Ivaylo (Ivo) Kalushev, proprietarul cabanei și fondatorul ONG-ului, Nikolai Zlatkov, speleolog de 22 de ani, și Aleksandar Makulev, un băiat de 15 ani. Înainte ca trupurile lor să fie găsite, un mesaj de adio trimis de Kalushev mamei sale a fost făcut public, alimentând speculațiile.
„Nimic din ceea ce vei auzi nu este adevărat, nici măcar o particulă, dar nu mai avem nicio putere să ne luptăm cu această porcărie… Nu este motivul, este doar picătura care a revărsat pentru noi toți paharul, o altă încercare sinceră de a ajuta un copil bolnav – este o fată, în onoarea ta :)) (…) să-ți mulțumești din inimă și când găsești putere (e mai bine), doar să-ți îndrepți gândurile spre mine și mă vei găsi. Lumea asta este un vis foarte stabil. Nu are rost să facem un coşmar. Fă-le în ciudă şi vezi în tine şi zâmbeşte. Te iubesc atât de mult. Fiți liberi”, i-a scris Kalushev mamei sale înainte de împușcături.
Mesajul, trimis pe 1 februarie, conținea referiri criptice la epuizare, iertare, un „copil bolnav” și refuzul de a permite lumii să devină un coșmar. Anchetele media susțin că mesaje similare au fost trimise și altor rude.
Analizele balistice comandate în cadrul anchetei au scos la iveală probe esențiale. Urme de pulbere, identice cu cele găsite pe trei arme recuperate, au fost detectate pe mâinile lui Decho Vassilev și Plamen Stattev. În cazul lui Ivaylo, s-a solicitat testarea suplimentară a hainelor, din cauza contaminării masive cu sânge.
Ancheta a confirmat că două gloanțe găsite la fața locului provin dintr-un pistol Glock descoperit lângă trupul unuia dintre bărbați.
Investigatorii încearcă încă să stabilească momentul exact al morții celor trei persoane găsite în rulota de sub Okolchitsa. Primele rezultate balistice arată urme semnificative de pulbere pe mâinile lui Kalushev și pe palmele lui Zlatkov, în timp ce adolescentul de 15 ani nu prezintă astfel de urme.
În timpul anchetei, au ieșit la iveală mărturii despre contacte sexuale implicând minori. Potrivit declarațiilor strânse până acum, comunitatea izolată impunea sesiuni obligatorii de meditație, care includeau vizualizări și pronunțarea unor mantre, iar în spațiile lor au fost prezente constant persoane sub vârsta legală. Mai multe declarații susțin existența unor contacte sexuale între un adult și băieți minori.
În prezent, anchetatorii audiază martori pentru a înțelege funcționarea organizației și pentru a urmări donațiile făcute către persoane fizice și entități non-profit.
În acest context, Dr. Tsvetislava Galabova, directorul spitalului de psihiatrie „Sf. Ivan Rilski”, a declarat că Sofia Andreeva, o mamă care și-a încredințat fiul lui Kalushev pentru a-l „salva” de dependența de droguri, are trăsături psihopatice îngrijorătoare. Într-un interviu la bTV, medicul a subliniat lipsa totală de emoție a femeii, chiar și în contextul tragediei.
Într-un podcast, Andreeva a făcut declarații șocante despre propriul fiu, Valeri, care nu se află printre victime, dar care, încă de când era minor, a participat la activitățile grupului. Ea îl acuză că a inițiat dezvăluirile privind abuzurile sexuale și susține că „mizeria” lui a provocat moartea celorlalți bărbați, afirmând că el este „criminalul moral” al tragediei.
Fostul „elev” al lui Ivaylo Kalushev, Valeri, 31 de ani, tânărul numit de mama sa „Autorul moral” al crimelor, a acordat un interviu pentru BIRD.BG. El a reamintit că în trecut a depus mărturie în fața autorităților, cu probe că a fost agresat sexual, însă respectivele dosare nu au fost finalizate și nu au dus la punerea sub acuzație a bărbatului.
„Inițial am contactat Direcția Generală pentru Combaterea Crimei Organizate în jurul anului 2022. Aveam temeri că ceea ce mi s-a întâmplat mie i s-ar putea întâmpla și lui Nikolay, Niki Zlatkov, care este în prezent decedat. Mi-ar fi plăcut să se facă o anchetă și să previn totul, dacă s-ar fi întâmplat ceva. În total, vorbim despre patru contacte cu serviciile militare, iar în special pentru cazul Petrohan, am avut două interogatorii”, a spus acesta.
Tânărul de 31 de ani a depus din nou mărturie, abia pe 4 februarie 2026, la două zile după ce Ivaylo Ivanov, Plamen Stattev și Decho Vassilev au fost găsiți morți la cabana din Petrohan. A fost interogat din nou pe 10 februarie, după descoperirea celorlalți trei decedați.
Potrivit lui Valeri, mama lui, Sofia Andreeva, i-a propus să-l cunoască pe Ivaylo Kalushev când avea aproximativ 12 ani. Atunci copilul nu a fost interesat. Câțiva ani mai târziu, însă, s-a apropiat de acesta și a devenit unul dintre primii copii care au locuit în compania lui Kalushev.

Valeri susține că Kalushev și-a început contactele sexuale cu el în Kraevo, un sat mic din regiunea Sofia, când avea aproximativ 15 ani. De asemenea, l-ar fi fotografiat în situații intime. Potrivit tânărului, este foarte posibil ca asociații lui Kalushev să fi știut despre relația lor, însă, chiar dacă el era minor, nimeni nu a intervenit.
„Era un bărbat matur și chiar l-am văzut ca pe o figură paternă la început. Oricât de dezgustător ar fi în contextul a tot ce s-a întâmplat după aceea”, a mai dezvăluit tânărul.
Potrivit lui Valeri, familia sa a cumpărat casa din Kraevo, unde a locuit cu Ivaylo Kalushev și oamenii din cercul său cel mai apropiat timp de aproximativ jumătate de an.
Familia sa, care are o afacere de succes, a făcut numeroase donații către organizația lui Kalushev, care în comunitate erau numite „ofrande”. Tânărul a menționat donații de peste 1 milion de leva (aproximativ 500.000 de euro). Bani care i-au asigurat lui Kalushev un trai de huzur și din care și-a cumpărat inclusiv un iaht și proprietăți în Mexic.
„Pentru mine, aceasta este cu siguranță o sectă, acum că a trecut ceva timp și m-am distanțat de ei, pentru mine este clar”, a mai declarat Valeri în același interviu.
Ancheta a scos la iveală și o serie de probleme administrative majore. Bunăoară adolescentul de 15 ani, Alexander, găsit împușcat în rulotă, nu a mai frecventat școala din 5 ianuarie, însă nu l-a căutat nimeni, deoarece absențele sale au fost înregistrate în sistemul național abia pe 3 februarie, după descoperirea tragediei. Astfel, instituțiile nu au putut activa mecanismele de intervenție la timp care ar fi putut să îi salveze viața.
Ministerul Educației a demarat o verificare la școala privată „Kosmos”, urmată de aceasta, iar inspectorii au constatat lipsa unor practici adecvate de monitorizare. În plus, elevul a fost radiat retroactiv din sistem, pe 3 februarie.
La descinderea investigatorilor în interiorul cabanei Petrohan, care este parțial incendiată, aceștia au găsit obiecte asociate cu ritualuri ezoterice, cărți de tarot și alte artefacte, ceea ce complică și mai mult ancheta.
Potrivit anchetatorilor, în cabană a fost găsit un altar improvizat, pe care se aflau cărți de tarot și obiecte folosite în ritualuri ezoterice. Materialele video prezentate de autorități nu sunt de înaltă calitate, însă confirmă prezența simbolurilor și obiectelor din cadrul practicilor respective.
Autoritățile bulgare au calificat această organizație – Agenția Națională pentru Controlul Teritoriilor Protejate – drept „sectă”.
Procurorii au precizat că activitățile organizației erau desfășurate în secret. În cabană au fost găsite, pe lângă materiale religioase, și texte de natură sexuală, inclusiv note despre „purificare spirituală” și „ridicare prin practici sexuale”, în legătură cu care s-a cerut o evaluare grafolologică.
Mai mult, anchetatorii susțin că unul dintre lideri ar fi manifestat o instabilitate psihică severă și o tendință spre izolare, trăind într-o realitate construită de el.
„Acesta este un caz fără precedent în țara noastră”, a spus Zahari Vaskov, directorul Direcției Generale a Poliției din Bulgaria, subliniind natura neobișnuită a deceselor.
Cazul a ajuns și în Parlamentul de la Sofia, unde au avut loc audieri tensionate și acuzații grave privind legături între ONG-ul condus de Kalushev și instituțiile statului. Au fost puse sub semnul întrebării donațiile primite și contractele încheiate cu statul, iar fostul ministru al mediului, Borislav Sandov, a fost pus sub presiune pentru că ar fi avut legături cu organizația.
În timpul dezbaterilor, s-au cerut noi legi care să facă publice date din registrul pedofililor și să împiedice persoanele acuzate de abuzuri să lucreze cu copii.
Ancheta e sprijinită în continuare de serviciul de informații bulgar, SNAS.
Foto: Instagram
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook