Simona Ionescu / Redactor Șef

Detalii tragice în cazul uciderii actorilor Rob și Michele Reiner de către fiu. Legiștii au spus ce le-a făcut acesta

Detalii tragice în cazul uciderii actorilor Rob și Michele Reiner de către fiu. Legiștii au spus ce le-a făcut acesta
Noi informații tragice despre uciderea lui Rob și Michele Reiner au ieșit la iveală după ce Departamentul de Sănătate Publică din Los Angeles a eliberat certificatele de deces ale cuplului.

Legiștii au putut dezvălui cu exactitate ce le-a făcut Nick Reiner părinților săi. Detaliile tragice în cazul uciderii lui Rob și Michele Reiner au îngrozit și mai mult lumea.

Potrivit documentelor obținute de presa americană, actorul și regizorul Rob Reiner și soția sa Michele au murit duminică, 14 decembrie, la câteva minute după ce au suferit „multiple răni provocate prin tăiere” cu „un cuțit”, răni provocate „de către altă persoană”, care, cum s-a dovedit, a fost fiul lor.

Între timp, trupurile lor au fost incinerate, iar rămășițele au fost înmânate fiului lor, Jake Reiner, în vârstă de 34 de ani. Fratele ucigaș este încarcerat și așteaptă procesul, în care va fi acuzat de dublă omucidere de gradul 1, fapte pentru care riscă pedeapsa capitală sau închisoarea pe viață.

Asistat de cel mai bun avocat, fiul criminal se pregătește să pledeze „nevinovat”

Rob Reiner, în vârstă de 78 de ani, și soția sa, Michele, în vârstă de 70 de ani, au fost găsiți de fiica lor de 28 de ani, Romy Reiner, în locuința lor din cartierul Brentwood, Los Angeles, cu gâturile tăiate. Biroul Medicului Legist din Los Angeles a stabilit că moartea a fost omucidere. Certificatele de deces făcute publice de legiști arată că fiul criminal nu s-a limitat la a le tăia gâturile, ci i-a înjunghiat compulsiv, de mai multe ori.

Nick Reiner – diagnosticat anterior cu schizofrenie și cu un istoric îndelungat de dependență de droguri – a fost arestat câteva ore mai târziu în apropiere de Exposition Park, după ce ar fi lăsat urme de sânge într-un hotel din Santa Monica, unde s-a cazat la scurt timp după comiterea crimelor.

Detalii tragice în cazul uciderii lui Rob și Michele Reiner de către fiu. Legiștii au spus ce le-a făcut acesta
Certificatele de deces ale soților Reiner au devenit publice

Nick, în vârstă de 32 de ani, a fost acuzat de două capete de acuzare pentru crimă de gradul întâi, cu circumstanță specială pentru multiple omucideri, și va rămâne în izolare la închisoarea Twin Towers până la audierea din 7 ianuarie. Din informațiile existente, este de așteptat să se declare nevinovat, invocând faptul că nu ar fi fost în deplină capacitate mintală la momentul comiterii faptelor. El și-a angajat unul dintre cei mai buni avocați din America.

Avocatul Alan Jackson a cerut instanței o amânare, susținând că are nevoie de mai mult timp pentru a-și pregăti cazul. Nick a confirmat că este de acord ca procesul să fie amânat. Termenul a fost mutat pe 7 ianuarie, iar Nick a fost reținut în arest fără posibilitate de cauțiune.

Detalii tragice din ultimele zile ale lui Rob și Michele Reiner

Potrivit surselor, cu o lună înainte de crimă, medicii i-au schimbat medicația pentru schizofrenie lui Nick, ceea ce a dus la comportament „haotic și periculos”. Familia și medicii încercau să îi ajusteze medicația pentru a-l stabiliza în perioada când a avut loc tragedia. Nick locuia în casa pentru oaspeți a părinților săi în Brentwood din același motiv, pentru a putea fi supravegheat și ajutat.

În noaptea precedentă crimei, Rob și Michele Reiner l-au dus pe Nick la o petrecere de Crăciun la casa lui Conan O’Brien, de teamă să nu-l lase singur acasă, având în vedere comportamentul său extrem și imprevizibil. În timpul petrecerii, Nick a fost observat comportându-se ciudat și certându-se cu părinții săi.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri