Luana Andrade se remarcase ca influencer din Brazilia și avea mulți fani care-I apreciau frumusețea. Tânăra de 29 de ani era o vedetă foarte populară pe rețelele sociale, însă era și model, a colaborat cu o televiziune și, ca designer, își lansase propriul brand de îmbrăcăminte.
Știrea despre moartea sa, la începutul săptămânii trecute, a șocat, mai ales după ce s-a aflat că a murit într-un spital privat, după ce a suferit o operație de liposucție. Potrivit postului brazilian de știri Globo 1, tânăra Luana a decedat marți în Sao Paulo, Brazilia, după ce a suferit o embolie pulmonară masivă, la o zi după ce a fost internată în spital pentru „a fi supusă unei proceduri estetice”.
Iubitul ei, Joao Hadad, este devastat: „Sunt devastat de durere și trăiesc cel mai mare coșmar. O parte din mine a plecat”.
Motivul operației: să aibă „conținut mai bun pe rețelele sociale”
Luana Andrade a fost supusă unei operații de liposucție, cu scopul de a-și îmbunătăți aspectul genunchilor, pentru a avea „conținut mai bun pe rețelele sociale”, potrivit Marca.
O intervenție chirurgicală banală, într-un spital privat din Sao Paulo, Brazilia. La două ore și jumătate după operație, Luana Andrade ar fi „suferit un stop cardiac” și a fost transportată la secția de terapie intensivă.
Medicii de la spitalul Sao Luiz din Itaim Bibi, o zonă de lux a orașului, au stopat îndepărtarea grăsimii de pe picioare în momentul în care ea a intrat în stop cardio-respirator și au început să o resusciteze, transferând-o ulterior în secția de terapie intensivă.
Ce spun medicii despre tragedie
Marți, la ora 5.30 dimineața, tânăra a fost declarată moartă, iar cauza decesului a fost embolism pulmonar.
„Intervenția chirurgicală a fost întreruptă, iar pacienta a fost supusă unor teste care au evidențiat tromboză masivă. A fost transferată pe secția de terapie intensivă, unde a urmat un tratament hemodinamic și i-au fost administrate și alte medicamente”, au transmis, într-un comunicat de presă, reprezentanții unității medicale.
„Pacienta Luana Andrade a fost internată, însoțită de familia sa, luni după-amiază în unitate pentru o procedură de liposucție, efectuată de un chirurg privat și de un anestezist angajat de familie. După aproximativ două ore și jumătate de intervenție chirurgicală, pacienta a prezentat un eveniment respirator brusc și a intrat în stop cardiac, fiind imediat resuscitată de echipă”, a precizat spitalul într-un comunicat, potrivit Globo 1.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook