Masculul a fost transportat, ieri, pe insula sa natală din Arhipelagul Galapagos. ”Închidem un capitol important din gestionarea parcurilor Galapagos, când 15 ţestoase de pe insula Espanola, inclusiv Diego, se întorc la ele acasă după decenii petrecute reproducându-se în captivitate pentru a-şi salva specia de la extincţie”, a scris ministrul Mediului din Ecuador, Paulo Proano, pe Twitter.
Diego, este un mascul centenar din specia Chelonoidis hoodensis, și a fost repatriat pe insula nepopulată Espanola, însoţit de alte 14 exemplare adulte reproducătoare, cu ajutorul angajaţilor de la Parcul Naţional Galapagos, transmite Fox News. În ultimii 40 de ani Diego a trăit în captivitate pe insula Santa Cruz, unde a fost de-a dreptul exploatat sexual, în cadrul unui program de reproducere. Nu pare că i-ar fi displăcut această activitate. Și-a onorat perfect angajamentul. Acum Diego e super – tătic, are sute și sute de pui, și, mai mult decât atât, a salvat, cu virilitatea sa, specia de țestoase uriașe de Galapagos, care se afla pe cale de dispariție, a fost salvată.
De ce le-a plăcut țestoaselor ”Americanul”
Care a fost succesul lui Diego? Masculul le-a înnebunit pe țestoase cu alura sa sexy. Cântăreşte 80 de kilograme şi are o lungime de 1,5 metri. Dar, peste toate, e american. Când i-au auzit accentul, au leșinat toate de plăcere.
Diego a fost dus în Statele Unite în prima jumătate a secolului al XX-lea, înainte de 1959, când Arhipelagul Galapagos a fost declarat rezervaţie naturală. Timp de 30 de ani a stat la grădina zoologică din San Diego, de unde și-a căpătat și numele. A fost apoi repatriat în 1976 în arhipelag, tot în captivitate, într-un centru de reproducere, unde i s-a pus la dispoziție propriul său harem.
Reprezentanții centrului mărturisesc c ă Diego a dat dovadă de o virilitate ieșită din comun, iar acest lucru a fost benefic pentru specia sa. El a reușit astfel să își salveze specia de la extincție, devenind tatăl a aproape jumătate dintre puii de ţestoase care s-au născut şi au crescut apoi pe insula Espanola. Insula numără acum 2.000 de exemplare, din care 10% s-au născut în libertate.
Țestoasele de Galapagos sunt cele mai mari de pe planetă și cele mai bătrâne animale existente. Trebuie reținut că dintre cele 15 specii de ţestoase gigant care populau Arhipelagul Galapagos, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, trei au dispărut deja în urma atacurilor piraţilor şi furturilor practicate de echipajele de pe baleniere între secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.
Administrat de Ecuador, Arhipelagul Galapagos deţine o floră şi o faună unice în lume. Însuși Charles Darwin l-a folosit ca ”laborator natural” când a scris teoria sa despre evoluţia speciilor.
Sursa foto: Twitter / Paulo Proaño Andrade și Instagram / consciouscoexistence
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook