Simona Ionescu / Redactor Șef

Doru Octavian Dumitru, în stare gravă. Ultimele informații: a suferit un AVC

Doru Octavian Dumitru, în stare gravă. Ultimele informații: a suferit un AVC
Actorul Doru Octavian Dumitru a fost internat de urgență marți, 21 octombrie, chiar înaintea spectacolului pe care urma să îl susțină la cinematograful Capitol din Onești (județul Bacău). Din ultimele informații rezultă că starea lui e gravă, actorul suferind un AVC.

Ultimele detalii despre starea de sănătate a actorului Doru Octavian Dumitru, în vârstă de 69 de ani, sunt îngrijorătoare. El a suferit un AVC și a fost operat de urgență, iar familia spune că artistul trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere medical.

„Profundă recunoștință pentru mesajele de încurajare și tuturor celor care au generozitatea să se roage în aceste clipe pentru ca acest om minunat să depășească cu bine această încercare grea. Mulțumim din suflet echipelor de medici și asistenți care în ultimele ore i-au fost și continuă să-i fie alături”, au transmis rudele actorului.

Amintim că spectacolul „Globariciu”, programat pentru seara de marți, 21 octombrie, la Onești, a fost anulat după ce lui Doru Octavian Dumitru i s-a făcut rău. Evenimentul, la care toate biletele fuseseră deja vândute, semn al interesului uriaș al publicului, urma să înceapă la ora 19:00, însă artistul nu a mai ajuns să urce pe scenă, el fiind transportat de urgență la spital. În acest context, organizatorii au anunțat că vor returna contravaloarea acestora.

Actorul avea programate și alte reprezentații – miercuri la Adjud, joi la Buzău și luni la Sala Palatului din București – însă toate au fost amânate până la noi vești privind starea sa de sănătate.

Doru Octavian Dumitru a suferit un AVC

Conform informațiilor din presa locală, îndrăgitul actor e în stare gravă. El a suferit un accident vascular cerebral (AVC) în timp ce se afla în camera de la hotelul Trotuș din Onești, unde era cazat.

El a fost dus, inițial, la Spitalul Județean de Urgență Bacău, iar ulterior medicii au decis transferul de urgență la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde se află internat pe Secția de Neurologie. Artistul a fost supus unei operații, o procedură minim invazivă menită să deblocheze circulația cerebrală.

Decizia transferului a avut în vedere faptul că spitalul din Suceava este al doilea centru național specializat în intervenții neurovasculare minim invazive, după București, fiind dotat cu tehnologie de ultimă generație și o echipă medicală de excepție, cu experiență în cazuri critice.

În cursul acestei dimineți, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava a anunțat că actorul a fost transferat de la Spitalul Județean Bacău la unitatea suceveană, pentru efectuarea unei proceduri de trombectomie.

Intervenția a fost realizată cu succes de o echipă medicală multidisciplinară, formată din medic neurolog, medic ATI și radiolog intervenționist, în cadrul laboratorului de angiografie al spitalului.

Procedura s-a derulat în condiții optime de siguranță, având un rezultat foarte bun, iar pacientul a avut o evoluție postoperatorie favorabilă. În prezent, starea sa este stabilă, cu parametri vitali echilibrați.

Echipa medicală care a participat la intervenție a fost compusă din: Dr. Tatiana Bardan (medic neurolog), Dr. Mihai Crețeanu Jr. (radiolog intervenționist), Dr. Mara Sbiera (medic ATI), împreună cu personalul din cadrul Unității de Primiri Urgențe, printre care Dr. Raluca Negrea și echipa de gardă.

Actorul, în stare gravă. Familia face apel

„În aceste momente, artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie și veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul și gândul vostru bun. Artistul își cere scuze fanilor lui pentru faptul că spectacolele care au fost programate, atât în această seară cât și în zilele următoare, datorită unor motive întemeiate, nu vor avea loc. Cu voia lui Dumnezeu, urmează să fie reprogramate”, a mai transmis familia actorului.

Cei mai apropiați oameni cer presei și fanilor să îi respecte acestuia și familiei intimitatea în aceste momente.

„Rugați-vă pentru ca el să depășească cu bine această încercare grea”, se mai precizează în mesajul familiei actorului.

Doru Octavian Dumitru, părintele stand-up-ului românesc

Originar din Arad, Doru Octavian Dumitru a absolvit Facultatea de Instalații, dar și-a urmat pasiunea pentru scenă. A debutat în festivaluri studențești și a colaborat cu cenaclul „Serbările Scânteii Tineretului”. Ulterior, a devenit actor de revistă la teatre precum „Nae Leonard” din Galați, „Fantasio” din Constanța și „Constantin Tănase” din București. Cariera sa în umor se întinde pe aproape cinci decenii, timp în care a devenit unul dintre cei mai apreciați artiști de comedie din România.

Foto: Facebook

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *