După 20 de ani, fiica Adrianei Iliescu este studentă la două facultăți și știe exact cum a venit pe lume

Fosta profesoară universitară Adriana Iliescu, azi în vârstă de 86 de ani, și fiica ei, Eliza, ajunsă la 20 de ani, au o relație strânsă, marcată de sinceritate, povestea celor două continuând să inspire. Mama sexagenară din 2005 a ajuns să-și vadă fetița studentă și să se bucure de realizările ei.
Adriana Iliescu a uimit o lume întreagă în anul 2005, când a născut la 66 de ani, prin fertilizare in vitro la Maternitatea Giulești din București, stabilind un record Guinness. Procedura, realizată de medicul Bogdan Marinescu în 2004, a implicat tratament hormonal pentru a depăși menopauza, iar profesoara a rămas însărcinată cu tripleți.
Sarcina a fost complicată: un embrion a murit devreme, iar gemenele rămase au cântărit doar 1,45 kg și 0,69 kg după 33 de săptămâni. Din păcate, sora Elizei nu a supraviețuit, iar Eliza a stat o lună și jumătate în spital după nașterea prematură.
„Mi-am dorit copii încă de când eram fetiță. Nicio secundă nu am acceptat ideea de a nu fi mamă. Ziua când am aflat că voi fi mamă a fost cea mai tulburătoare din existența mea, dar mi-a adus și cele mai mari spaime, temându-mă că se va pierde sarcina”, a mărturisit în trecut Adriana Iliescu.
Relația mamă-fiică a fost testată de adevărul originii Elizei, dezvăluit sincer de Adriana cu ani în urmă.
„I-am explicat procedeul pas cu pas: cum a evoluat în burtică, ce riscuri au existat, cum s-a născut. I s-a spus că nu își va cunoaște niciodată tatăl, pentru că a fost concepută cu ajutorul unei bănci de donatori”, povestește Adriana. Eliza a avut întrebări și nedumeriri, dar a acceptat situația cu maturitate, concentrându-se pe prezent.
Eliza, acum o tânără cu zâmbet cald, a crescut sub privirea vigilentă a mamei sale, devenind o elevă strălucită. La 20 de ani, ea studiază simultan la Facultatea de Litere și cea de Științe Sociale, cu note de 9 și 10, visând să predea, exact ca Adriana, fostă profesoară de literatură.
„Îi place foarte mult filosofia, pentru ea este o mare pasiune, limba română nu mai zic, deoarece este o materie care e ca la ea acasă”, declara mândră Adriana într-un interviu recent.
Pasionată și de artă, Eliza a urcat pe scenă la Șezătoarea culturală, unde a discutat despre literatură alături de nume sonore precum Theodor Andrei și a prezentat cartea „Sunt o babă comunistă” de Dan Lungu.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook