Simona Ionescu / Redactor Șef

După Simona Halep, o altă mare sportivă anunță că își încheie cariera în tenis. Indicii existau încă de anul trecut

După Simona Halep, o altă mare sportivă anunță că își încheie cariera în tenis. Indicii existau încă de anul trecut
Vestea că Simona Halep și-a încheiat cariera în tenis a emoționat pe toată lumea, iar mesajele au început să curgă, inclusiv de la organizatorii Roland Garros, care i-au urat campioanei „tot ce e mai bun în următorul capitol al vieții tale!”. Imediat după anunțul Simonei Halep, o altă mare sportivă a anunțat că își încheie cariera în tenis.

După participarea de la Transylvania Open 2025, unde a fost eliminată după două game-uri, Simona Halep a anunțat că își încheie cariera în calitate de jucătoare de tenis. Imediat, reacții au început să curgă, așa cum era de așteptat. Printre cei care au fost emoționați s-a aflat și Sorana Cîrstea. 

În vârstă de 34 de ani, Sorana Cîrstea este una dintre cele mai longevive jucătoare active din circuitul WTA. La finalul anului trecut, aceasta anunța că 2025 s-ar putea să fie ultimul ei sezon. 

„Bună ziua! Sunt fericită să anunţ că în februarie voi reveni la Transylvania Open, la Cluj. Sezonul 2025 este posibil să fie ultimul meu sezon WTA. Spun posibil pentru că nu ştim niciodată ce ne rezervă viitorul”, transmitea sportiva în decembrie 2024. 

Sorana Cîrstea a plâns la aflarea veștii retragerii Simonei Halep 

Jucătoarea de tenis i-a transmis un mesaj emoționant Simonei Halep, însoțit de o imagine în care cele două se îmbrățișau. 

„În seara acesta am plâns, pentru că o parte din mine s-a retras cu tine. 27 de ani de amintiri…Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru, pentru România și pentru noi. Îți doresc tot binele din lume în acest nou capitol al vieții”, i-a transmis Sorana Cîrstea Simonei Halep. 

După Simona Halep, o altă mare sportivă anunță că își încheie cariera în tenis. Indicii existau încă de anul trecut
Sorana Cîrstea i-a transmis un mesaj emoționant Simonei Halep

Cele două au avut o relație complicată de-a lungul anilor, căci nu de puține ori s-a spus că nici măcar nu își vorbeau. Se pare însă că au îngropat de mult securea, iar relația dintre ele este una bună. Chiar Simona Halep declara la un moment dat că este prietenă cu jucătoarea. 

Sorana Cîrstea a transmis din nou că se retrage 

La finalul mesajului către Simona Halep, Sorana Cîrstea a vorbit din nou despre retragerea din tenis, care se pare că este mai aproape decât se credea. 

„Ne vedem curând pe partea cealaltă”, i-a scris Sorana Cîrstea Simonei Halep, mesaj care pare că face trimitere la faptul că urmează o nouă retragere răsunătoare în tenisul românesc. 

După Simona Halep, o altă mare sportivă anunță că își încheie cariera în tenis. Indicii existau încă de anul trecut
Sorana Cîrstea a sugerat că se apropie și pentru ea marele moment al retragerii din tenis

În acest moment, Sorana Cîrstea se află pe locul 64 în Topul WTA. Sorana Cîrstea a anunţat la finalul lunii noiembrie anul trecut că va colabora cu un nou antrenor, Sven Groeneveld. 

„Sunt încântată să anunţ că voi începe să lucrez cu Sven Groeneveld în 2025. Sunt nerăbdătoare să încep această colaborare şi abia aştept să joc din nou”, anunța sportiva la acel moment. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri