Elena Udrea a vorbit acum despre cazul celor două fete răpite și apoi violate la Brașov. Aceasta a precizat că politică penală din România se află într-o stare deplorabilă. Udrea a punctat și faptul că „statul român nu e în stare să-i reabiliteze pe cei care au încălcat legea”.
Gradul de recidivă din România este cel mai mare din Europa
„Cazul răpirii și violării a celor două fetițe din Brașov de către un recidivist arată a mia oară cât de proastă este politica penală pe care o avem concepută de Macovei, procuror comunist, și continuată din incompetență, frică sau oportunism de alți miniștri ai justiției. Cel mai important aspect discutat aici este recidiva. Mai mult de jumătate dintre infractori sunt recidiviști, iar gradul de recidivă din România este cel mai mare din Europa.
„Pușcăriile românești sunt fabrici de infractori”
Deci statul român nu este în stare să-i reabiliteze pe cei care încalcă legea, să îi reintegreze în societate după executarea pedepsei. Motivele sunt simple, dacă cineva ar fi interesat să le afle, pe de o parte, pușcăriile românești sunt fabrici de infractori, pe de altă parte, autoritățile sunt total dezinteresate de ceea ce se întâmplă cu un deținut dupa ce pleacă din închisoare.”, a scris Elena Udrea, duminică, 20 noiembrie, pe pagina sa de Facebook.
Ies înrăiți, frustrați, cu dorinta de răzbunare
Nu în ultimul rând, Udrea susține că orice deținut iese din închisoare plin de frustrare și răutate și nu dorește altceva decât să se răzbune. „Aproape nimeni nu iese reabilitat dintr-o pușcărie, cei răi ies și mai răi, cei care ar avea o șansă la îndreptare, după ani de detenție în condiții inumane, ies înrăiți, frustrați, cu dorinta de răzbunare, iar cei care sunt aici dintr-o greșeala a lor sau a justiției nu au nevoie sa fie reabilitați oricum.
Supraaglomerarea cu mult peste limitele admise, înghesuirea de-a valma a tututor categoriilor de deținuți, punerea la un loc a celor sănătoși cu cei bolnavi psihic prezenți în număr uriaș în pușcării (spre exemplu, la Târgșor sunt 170 de bolnave psihic din aproape 500 de femei).
Lipsa condițiilor de igienă, lipsa asistenței medicale potrivite, lipsa unor programe și activități eficiente de reabilitare, personalul insuficient, faptul că oamenii stau degeaba, fără să muncească ani de zile, plus multe altele duc la consolidarea și acutizarea comportamentul antisocial și infracțional al celor care trec prin pușcăriile românești.”, a mai spus Elena Udrea.
Foto: Arhivă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook