Andreea Ibacka a dezvăluit în urmă cu câteva ore faptul că a ajuns la spitalul în care va naşte. Avea bagajul gata făcut și și-ar dori să ajungă cât mai repede acasă cu bebelușul în brațe.
Soția lui Cabral a ajuns la spital. Va naște azi?
Andreea Ibacka este o vedetă cu foarte mulți admiratori. Internauții îi apreciază postările, dar acum, că mai are puțin și naște, sunt și mai curioși. În urmă cu câteva ore vedeta a anunțat că a ajuns la spitalul în care va naşte. Soția lui Cabral spune că şi-ar dori ca până diseară să revină acasă. De aceea, este posibil că a mers la clinică pentru un control de rutină.
Actriţa urmează să nască în următoarea perioadă, însă nu a dezvăluit până acum data la care este programată. „Azi mi-am luat și bagajul cu mine, deși sper să revin să dorm acasă”, este mesajul lăsat de Andreea Ibacka, pe pagina de Instagram.
Andreea Ibacka naște prin cezariană
Din toate declarațiile de până acum, actriţa urmează să îşi cunoască bebeluşul la finalul lunii septembrie. Într-un interviu recent, vedeta a dezvăluit faptul că va naşte prin cezariană. ”Va fi o naștere prin cezariană, așa că urmează să o programăm mai aproape de data probabilă, în funcție de cum decurge sarcina pe ultima sută de metri.
Din păcate, nu reușesc să nasc natural, există ceva riscuri considerabile de luat în calcul după cezariana necesară de acum trei ani”, a spus Andreea Ibacka în urmă cu ceva vreme pentru protv.ro.
Cu o zi înainte, soția lui Cabral era foarte emoționată. Aceasta sunt eu, emoționată, cu câteva zile înainte de nașterea celui de-al doilea copil. Și recunosc, sunt momente în care mă deplasez ca elefănțelul Dumbo, altele în care încă mă minunez atunci când îmi văd reflexia măricică în oglindă și destule nopți în care respir greu cu așa burtică.
Însă miracolul pe care îl trăiesc este dincolo de toate greutățile, iar burtica aceasta de care îmi va fi dor în curând îmi oferă atâta bucurie. Ba chiar sunt momente în care mă simt mai frumușică cu rotunjimile actuale, așa cum s-a întâmplat și la ședința aceasta”, a scris Andreea Ibacka.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook