Eșec major al justiției române. Ce a pățit Dani Mocanu, făcătorul de imnuri electorale, cu procesul în care era judecat

Dani Mocanu, făcătorul de imnuri electorale, a reușit să scape basma curată de acuzațiile grave de proxenetism, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat. Motivul este unul absurd și reprezintă un eșec major pentru justiția română.
În primă instanță, Tribunalul Dâmbovița îl condamnase pe manelist la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare pentru proxenetism, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat. Ulterior, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Ploiești, care pe 12 august a constatat că faptele s-au prescris, în baza deciziei Curții Constituționale privind termenul de prescripție.
Astfel, după aproape opt ani de procese, Dani Mocanu a scăpat definitiv de acuzațiile DIICOT. Manelistul le-a dat vestea fanilor direct de pe scenă:
„Am o veste bună pentru voi, Dumnezeu m-a ajutat și-am scăpat de-acest mandat!”, a spus el în timpul unui concert, sub țipetele entuziasmate ale publicului.
Manelistul nu s-a oprit aici, ci a povestit cu lux de amănunte cum a eșuat justiția română să-l pedepsească. La final, a dat și sfaturi celor ce se gândesc să comită ilegalități.
„Am o veste bună pentru voi! Dumnezeu m-a ajutat și am scăpat de acest mandat. Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat definitiv în dosarul în care am fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare. Am scăpat, s-a evaporat.
Sunt liber! Am scăpat de pușcărie. Au trecut 8 ani de când acest dosar a fost fabricat. 8 ani în care m-am chinuit prin instanțe, tribunal, Parchet și așa mai departe. Am suferit și eu și familia mea. (…) O mare veste pentru mine și pentru familia mea. Am rămas în libertate (…) Au fost 8 ani de chin și vă sfătuiesc să stați departe de orice fel de infracțiune, departe de orice fel de ilegalitate pentru că nu vă aduce nimic bun”, a declarat Dani Mocanu.
Nu este singura dată când Dani Mocanu a ajuns în atenția magistraților. În aprilie 2022, Curtea de Apel Pitești l-a condamnat definitiv la o amendă penală de 15.000 lei pentru incitare la ură sau discriminare, după ce în 2019 publicase pe YouTube un videoclip considerat jignitor la adresa femeilor.
Tot în 2022, artistul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, în urma unei altercații violente petrecute la o benzinărie din Pitești.
În ciuda problemelor cu legea, Dani Mocanu a devenit și „făcător de imnuri electorale”. În 2024 a compus un imn electoral pentru Nicolae Ciucă, iar un an mai târziu o piesă de campanie pentru Nicușor Dan, video care a fost distribuit inclusiv de scriitorul Mircea Cărtărescu.
Într-un exces de zel și o dorință de a-și scoate în evidență talentele intelectuale, Dani Mocanu i-a mulțumit lui Mircea Cărtărescu într-un mod care a stârnit râsul internauților la momentul respectiv. Mai exact, Dani Mocanu s-a arătat „onorat” și a subliniat, într-o declarație, că „mințile strălucite gândesc la fel”.
„Asta înseamnă că şi cei ce nu m-au plăcut până acum, uşor, uşor, încep să mă placă. Şi-au dat seama că, de fapt, sunt un tip inteligent, sincer şi patriot. Mă bucur din suflet că domnul Cărtărescu mi-a distribuit melodia. Pentru mine este o onoare. Mințile strălucite gândesc la fel”, a spus Dani Mocanu.
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook