Andrew Tate are o armată de postaci a căror strategie e să-l scoată pe „boss” în față pe rețelele sociale. În timp ce faima îi creștea, afacerile sale cu studiouri de videochat creșteau și ele direct proporțional.
Tate, de asemenea, caută celebritatea, iar pentru asta a folosit chiar și metode… neortodoxe.
Exclusiv. Andrew Tate a făcut greșeala vieții lui: A vrăjit-o pe fiica celui mai influent om din lume. Mulți cred că de la asta i se trag toate necazurile
Concret, în 2020, în timpul pandemiei COVID, Tate a reușit nu doar să-l imite pe profesorul în psihologie Jordan Peterson, ci a reușit să-i cucerească și fiica.
Cine e Jordan Peterson?
Pe scurt, Peterson este unul dintre cei mai influenți analiști ai ultimilor ani, fiind apreciat, dar și contestat pentru viziunile și analizele sale asupra societății. Peterson este consilier personal al celor mai mari sportivi ai vremii, al celor mai puternici afaceriști și se spune că inclusiv liderii de stat îi cer consiliere.
De asemenea, Jordan Peterson a avut doi copii – un fiu și o fiică. Fiul său s-a sinucis, gest care i-a provocat o dramă imensă acestuia, dar și un atașament uriaș față de fiica sa, Mikhaila Peterson.
Peterson face parte din elita mondială, având un scor IQ care depășește 150.
Cine e Mikhaila Peterson?
Fiica lui Jordan Peterson este realizatoarea unui podcast în care abordează teme sociale. Ea a renunțat la școală, iar criticii spun că deși a moștenit talentul de orator al tatălui său, nu i-a moștenit și inteligența.
Andrew Tate a ademenit-o în România
Influencerul Andrew „Cobra” Tate, fost luptător în ring și fiu al unui savant în șah, Emory Tate, a abordat-o pe Mikhaila Peterson prin intermediul Twitter.
„Cu vorbele la el” , Tate a convins-o pe Mikhaila să se urce în avionul privat al lui Tate și să vină să-l viziteze în România. Zis și făcut, fata în vârstă de 30 de ani, căsătorită la acel moment cu un cetățean rus și mamă a unui copil de doar câteva luni, a acceptat invitația celui care astăzi e acuzat de proxenetism, viol și trafic de persoane.
Cei doi au petrecut, în 2020, o zi împreună.
„M-a dus la el acasă. Are o proprietate imensă. Apoi m-a plimbat cu mașinile lui scumpe și m-a dus să vizitez un castel și seara m-am urcat în avion și am plecat acasă, în Canada”, a povestit Mikhaila Peterson.
Tatăl ei nu a știut despre această escapadă și, teoretic, nimeni n-ar fi știut despre acest rendez vous dacă Tate nu ar fi făcut publice pozele pe care cei doi și l-au făcut la întâlnire. Mai mult, youtube-rii au călcat accelerația și au făcut numeroase clipuri despre întâlnirea celor doi.
Tate, din umbră, ar fi alimentat răspândirea imaginilor și, spun surse, s-a bucurat nespus că în sfârșit numele său e asociat cu unul „cu greutate”. Idolul său, Jordan Peterson, avea să afle despre întreaga poveste, dar și să ia în piept toate criticile adresate fiicei sale pe rețelele sociale.
„Ai f*&^-o pe Mikhaila Peterson?”, era întrebat Tate în diverse podcasturi. El spunea „nu”, dar replicile celor din studio erau „asta se traduce în da!”, „hai că știm că ai făcut-o!”.
https://www.youtube.com/watch?v=Y20edvc-wqA
Umilința a continuat în ultimii 2 ani, constant, pe toate rețelele unde atât Mikhaila Peterson, cât și Tate, dar și tatăl ei își „desfășoară activitatea”.
Scandalul a reînviat în decembrie 2022
Deși povestea cu Mikhaila Peterson și Andrew Tate avea deja cel puțin 2 ani vechime în decembrie 2022 subiectul a redevenit fierbinte pe rețelele sociale. Fără un motiv anume, Tate și Mikhaila Peterson erau „subiect fierbinte” pe Twitter și Youtube, din nou. Niciunul dintre cei care abordau tema nu o puneau pe ea într-o lumină bună. Ba mai mult, internauții au acuzat-o că și-a lăsat fiica de câteva luni singură, ca să se plimbe în România alături de Tate. Mai mult, la acel moment Peterson ar fi avut o problemă gravă de sănătate.
Și nu în ultimul rând, Mikhaila a divorțat între timp de soțul ei rus, iar zvonurile sunt că ruptura ar fi survenit din cauza acestui scandal.
Tatăl supărat, „Matrixul” lui Tate?
Fără îndoială, mai spun fanii, Jordan Peterson face parte din „matrixul” despre care vorbește Tate și despre care spune că vrea să-l elimine. „Niciun tată, cu atât mai mult Jordan Peterson, nu ar accepta ca cineva să tăvălească în acest hal, în public, imaginea fiicei sale. Și nu ar sta cu mâinile în sân”, a spus un internaut. „Greu de crezut că brusc îl bagă Greta Thunberg în seamă pe Tate influencerul, în timp ce pe lideri de stat sau pe Ben Shapiro activista îi ignoră. L-a băgat în seamă ca umilința să fie supremă”, a adăugat alt internaut.
Evident, o astfel de poveste nu poate fi probată, însă tot mai mulți adepți ai ei apar.
Femeia de origine americană, sechestrată în casa lui Tate, a refuzat să depună plângere
Dosarul de cercetare al fostului luptător este plin de mistere. În aprilie ar fi sechestrat și agresat două femei în casa lui de la marginea Bucureștiului, însă cele două tinere, una de origine americană, nu au depus plângeri pe numele lui Tate. În schimb, anchetatorii au găsit alte 6 femei obligate să facă videochat pentru Tate, dispuse să povestească tot. Pe baza mărturiilor lor, cei doi frați, Andrew și Tristan, cât și două femei care se ocupau de studioul de videochat, au fost arestați.
Cum își racolau frații Tate victimele. Judecător: Există un tipar în modul de acțiune, ce le promiteau fetelor
Frații Tate își racolau victimele după un tipar. Aceasta este concluzia judecătorilor și care apare în motivarea Tribunalul București de arestare preventivă a celor doi milionari.
Astfel, una dintre victime a fost recrutată, fiind convinsă să vină din străinătate la București. Fata a fost păcălită cu privire la intenția de a pune bazele unei relații de căsătorie sau concubinaj și prin existența unor false sentimente.
„Cu privire la mutarea sa în România, persoana vătămată a declarat că inculpatul i-a spus inițial că vor locui împreună, însă ulterior i-a spus că în casa în care locuiește acesta stau mai mulți bărbați care lucrează cu el și cu fratele său, așa că este mai bine să ia un alt apartament, doar pentru ei doi”, se precizează în motivarea instanței.
Totodată, judecătorii arată, pe baza declarației victimei, că în momentul în care aceasta a ajuns în România, inculpatul nu se afla în țară și i-a spus persoanei vătămate că nu va putea locui în apartament. Totodată, fetei i s-a spus că va trebui să „locuiască cu … …, care i-a cumpărat biletul de avion, a preluat-o de la aeroport și a condus-o în imobilul unde urma să locuiască (…)”.
I-a spus că va locui cu nişte fete
Victima a povestit că atunci când inculpata a luat-o de la aeroport i-a spus că “va locui cu niște fete care lucrează pentru inculpatul … și fratele său, acestea având conturi pe … și împărțind câștigurile cu cei doi”.
I s-a părut ciudat ceea ce i se spunea, însă era deja în România și nu mai avea ce face. S-a gândit totuși că atunci când va reveni în România, vor locui împreună, așa cum îi promisese.
Ierarhie bine stabilită în cadrul grupului infracțional
De asemenea, judecătorul arată că, în ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, relevante sunt atât declarațiile victimelor, cât și conversațiile purtate prin intermediul unei aplicații. Din acestea reiese atât ierarhia în cadrul grupului, cât și rolul fiecăruia dintre membri, care racolau tinere ce erau transportate și adăpostite apoi în locuințe din România.
Instanța mai notează că „declaraţiile persoanelor vătămate și ale martorelor audiate în cauză au relevat un tipar în modul de acțiune al inculpaților, care conferă greutate şi credibilitate declaraţiilor luate în mod individual, cu atât mai mult cu cât aceste declarații se coroborează și cu rapoartele de expertiză psihologică în ceea ce privește persoanele vătămate, dar și cu aspectele rezultate din conversațiile purtate între victime și inculpați prin intermediul aplicației”.
Reținuți pe 30 decembrie 2022
Controversatul influencer online Andrew Tate a fost reținut în București, pe 30 decembrie, împreună cu fratele său Tristan, în cadrul unei anchete privind comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și viol.
Timp de nouă luni, procurorii antimafia au pus cap la cap toate probele ridicate din vila fraților Tate și de la studioul de videochat, pentru a putea să demonstreze că sunt reale acuzațiile formulate, la audieri, de către presupusele victime ale acestora.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook