Simona Ionescu / Redactor Șef

Exclusiv. Cât este de negru și dubios trecutul „doctorului” Cristian Andrei. Fosta soție l-a prins cu amanta și spune că e „malefic”

Exclusiv. Cât este de negru și dubios trecutul „doctorului” Cristian Andrei. Fosta soție l-a prins cu amanta și spune că e „malefic”
De aproximativ 20 de ani, Cristian Andrei a fost cunoscut drept psihiatru, psiholog, dar și psihoterapeut. Acum, este acuzat că a practicat psihoterapia fără licență, dar și că ar fi abuzat foste paciente. Trecutul său însă este la fel de negru și dubios. Fosta soție l-a prins cu amanta și spune că „doctorul” e „malefic”.

„Doctorul” Cristian Andrei se află în mijlocul unui scandal monstru, după ce au apărut acuzații că, de 20 de ani, ar practica psihoterapia fără a avea atestat de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor, așa cum cere legislația în vigoare. Mai mult decât atât, două femei care i-ar fi fost paciente în psihoterapie susțin că au fost abuzate sexual de către acesta, chiar în timpul ședințelor. 

De asemenea, în ceea ce privește titulatura de „medic psihiatru, specializat în neuropsihiatrie infantilă din 1993”, aceasta nu a fost confirmată până în acest moment. 

Cristian Andrei nu apare ca având licență de medic activă, conform registrului C.M.R

La o verificare simplă în registrul medicilor din România, „doctorul” Cristian Andrei, cu specializare în neuropsihiatrie infantilă, nu există. Am sunat la Colegiul Medicilor pentru a obține o explicație oficială, însă nu ni s-a răspuns la telefon. Astfel, până la apariția unor dovezi clare, nu se știe dacă Cristian Andrei este, într-adevăr, medic. 

Exclusiv. Cât este de negru și dubios trecutul „doctorului” Cristian Andrei. Fosta soție l-a prins cu amanta și spune că e „malefic”
Cristian Andrei scrie despre el că face psihoterapie, deși a negat acest lucru.
Foto: Captură iru.ro

Între timp, „polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Sector 1 s-au sesizat din oficiu pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis azi DGPMB.

Cristian Andrei spune că e când psihiatru, când psiholog. S-a hotărât apoi pe psihoterapeut

Cu toate că a declarat recent că nu a susținut niciodată că este psihoterapeut, iar terapie spune că nu face, dovezile spun altceva. Cristian Andrei s-a prezentat ba psihiatru, ba psiholog. La un moment dat, s-a declarat psihoterapeut, lucru pe care, deși îl neagă, este public. 

Exclusiv. Cât este de negru și dubios trecutul „doctorului” Cristian Andrei. Fosta soție l-a prins cu amanta și spune că e „malefic”
Cristian Andrei se prezintă pe Instagram printre altele ca fiind: medic, psihoterapeut
Foto: Captură Instagram Cristian Andrei

Pe profilul oficial de Instagram, Cristian Andrei se prezintă și acum, la data redactării acestui articol, pe rând: doctor, psihoterapeut, trainer la Institutul de Relații Umane, dar și autor-mentor. În plus, pe siteul iru.ro (institutul de relații umane, al cărui președinte este), el însuși dezvăluie: „Merg des în satele sărace și orașe mici, ca să ofer gratuit ședințe de psihoterapie și consultații medicale”. 

Pregătea o tabără la munte pentru „Inițiere în cuplu durabil” 

„Doctorul” Cristian Andrei avea și planuri mari în următoarea perioadă, stricate acum probabil de întregul scandal. Între 29 noiembrie și 1 decembrie, pregătea un curs pentru „Inițiere în cuplu durabil”, după cum reiese de pe site-ul gestual.ro. Erau implicate „cazarea, mesele și petrecerea de 1 decembrie”, plus o serie de ateliere și cursuri, cu „Dr. Cristian Andrei”, așa cum se arată pe site-ul citat. 

Exclusiv. Cât este de negru și dubios trecutul „doctorului” Cristian Andrei. Fosta soție l-a prins cu amanta și spune că e „malefic”
Foto: captură gestual.ro

Nu este clar însă dacă doar doamnele luau parte la curs, sau se mergea pe cupluri, însă poza exemplificativă arată un grup de femei, ceea ce sugerează că ar putea fi vorba despre un „escape” cu doamnele. 

„Doctorul” Cristian Andrei, prins de fosta soție cu amanta 

Cu toate că informațiile apărute recent în spațiul public sunt cu adevărat șocante, trecutul lui Cristian Andrei este la fel de negru și dubios. Iar semnale de alarmă au existat, însă timpul a așternut praful peste ele. Unul dintre acestea a venit cu mulți ani în urmă chiar de la fosta soție a lui Cristian Andrei. 

Loredana Andrei vorbea încă din 2010 despre comportamentul abuziv al celui care poza în „doctorul sufletului românilor”.

Potrivit declarațiilor de atunci, Cristian Andrei ar fi acceptat să divorțeze doar după ce soția sa i-a prezentat probe compromițătoare. Cei doi se aflau deja într-un proces tensionat privind custodia și programul de vizită al copiilor, iar Loredana spunea clar: „Cristi nu e bărbatul unei singure femei”.

Fosta soție despre Cristian Andrei: „Omul ăsta e malefic”

Femeia a relatat atunci că își bănuia soțul de multă vreme de infidelitate și a decis să-l surprindă. A instalat o cameră ascunsă chiar în dormitorul conjugal și l-a filmat „în plină acțiune”, alături de o femeie blondă, despre care medicul susținea că îi este pacientă. 

„Nu am divorțat din cauza fostei asistente Gina Moroșanu (n.r. surprinsă de paparazzi la plajă cu Cristian Andrei), ci după ce l-am filmat în patul nostru, cu o doamnă blondă de 41 de ani, o cunoscută politiciană. Zicea că e pacienta lui…”, declara atunci Loredana.

Dar dezvăluirile nu se opreau la infidelități. În fața instanței, fosta soție susținea că medicul ar fi traumatizat-o pe ea și pe cei doi copii ai lor. „Omul ăsta e mai malefic decât vă închipuiți, se joacă cu mințile oamenilor”, spunea ea, adăugând că micuții nu mai doreau să aibă nicio legătură cu tatăl lor.

„Nu înțeleg de ce a început procesul, putea să-i vadă oricând. Am încercat să-i conving să păstreze legătura cu el”, a spus Loredana printre lacrimi, în sala de judecată.

„Doctorul” Cristian Andrei plătea o pensie alimentară derizorie 

În aceeași perioadă, doctorul își micșorase pensia alimentară de la 328 la 178 de lei pentru fiecare copil, motivând venituri de doar 1.000 de lei pe lună – o sumă ridicolă, raportată la imaginea sa publică de „specialist de top”.

Astăzi, la mai bine de un deceniu de la acele declarații, acuzațiile actuale par să contureze un tablou tulburător, în care se împletesc puterea, manipularea și lipsa totală de empatie. Fosta soție avertiza încă de atunci: „Omul ăsta se joacă cu mințile oamenilor”. 

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri