Simona Ionescu / Redactor Șef

Feli Donose și-a petrecut Crăciunul singură, plângând. „Face parte din destinul meu”

Feli Donose și-a petrecut Crăciunul singură, plângând. „Face parte din destinul meu”
Cântăreața Feli Donose a avut un altfel de Crăciun, „un test pentru mine”. Sărbătoarea Nașterii Domnului a făcut-o pe vedetă să-și schimbe prioritățile vieții.

De Crăciun, cântăreața Feli Donose a fost singură. Nora Luna, pentru că fiica ei a petrecut sărbătoarea Nașterii Domnului cu tatăl ei. Vedeta a înțeles acum ce a greșit în ultimii ani și ce trebuie să schimbe în viața ei.

„Dar femeia? Ea nu a mai existat”

„Crăciunul ăsta am fost singură acasă. Fără Nora Luna. A fost primul an în care am fost fără ea, prima oară când am stat mai multe zile fără. A petrecut Crăciunul cu tatăl ei. Așa cred că se întâmplă lucrurile corect și sănătos pentru copil după ce părinții lui n-au mai funcționat bine împreună, dar orice ar fi, fac echipă pentru cel mic.

Ei bine, zilele astea au fost un un test pentru mine. E minunat să fiu mamă. Chiar e! Ce am conștientizat zilele astea a fost că în ultimii 10 ani am fost artistul, în ultimii 6 mama. Dar femeia? Ea… nu a mai existat”, a spus vedeta într-un mesaj pe contul de socializare.

„Am uitat cine sunt fără aceste două roluri”

Crăciunul 2024, un test important pentru cântăreața Feli. „Face parte din destinul meu”
Feli Donose a luat o decizie de Crăciun

Feli susține că în ultimii ani a uitat cine este, iar pauza de Crăciun a făcut-o să-și pună ordine în gânduri. „În ultimii ani am făcut totul pentru muzică și pentru copila mea. E minunat ce am ales! Face parte din destinul meu asta si sunt super recunoscătoare! Dar am uitat cine sunt fără aceste două roluri.

Zilele astea am fost prezentă doar în viața mea. M-am culcat târziu, nu pentru că nu terminasem chestii prin casă, ci pentru că m-am uitat la un film. Am stat la povești cu fetele, am trecut prin amintiri, am râs, am plâns, am făcut planuri.

Am ascultat muzica la maxim în casa 24/24, am făcut ordine în gânduri, l-am spălat pe Oli. Mi-am cumpărat aspirator nou, nu pentru că nu aveam ci penntru că pe ăsta îl are și vecina mea și mi-a plăcut”, a mai spus artista.

„O să fiu mai prezentă în viața mea de acum”

De acest Crăciun, Feli Donose susține că „nu am mâncat mai deloc nesănătos iar ușa vecinilor-prieteni și a prietenilor-familie a fost larg deschisă pt mine. Oricând. La orice oră”.

Cât privește consumul de alcool, artista nu e consumatoare: „prietena mea Mădălina mereu râde cu drag că „pup” un pahar de vin 2 zile”.  „Așa că în fiecare zi am băut un pahar, două. Ieri seara chiar mai mult. Am tot împins zilele astea gândul obsesiv că o vreau pe Luna acasă.

„Voi mai avea timpul meu. Nu e egoism. Face parte din iubirea de sine”

Crăciunul 2024, un test important pentru cântăreața Feli. „Face parte din destinul meu”
Feli Donose a petrecut Crăciunul fără fetița ei. Sursă foto: instagram

Am și plâns de dor, m-am uitat la poze și video, clasicul dorului”, s-a destăinuit una dintre cele mai apreciate cântărețe ale României. După acest Crăciun binefăcător, Feli Donose a ajuns și la o concluzie. „E sănătos să fii prezent în toate rolurile din viață. Că vrem nu vrem, suntem actorii vieții noastre.

O să fiu mai prezentă în viața mea de acum. E sănătos pentru amândouă. Voi mai vrea timpul meu. Nu e egoism. Face parte din iubirea de Sine. Prin toată călătoria asta, mergem mână în mână iubita mamei. Doar te rog, din când în când, dacă vezi că uit de mine, adu-mi aminte să mă iubesc un strop mai mult.”, a încheiat mesajul vedeta.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri