Fiica lui Brigitte Macron a recunoscut că e rănită de „relația interzisă” dintre mama sa și președintele Franței. „Am învățat multe despre natura umană atunci”

Într-un interviu acordat revistei Paris Match anul trecut, cu ocazia lansării romanului său de debut, „Assises”, Tiphaine Auzière a dezvăluit că, a fost rănită și a suferit foarte mult din cauza „relației interzise” dintre mama sa și Emmanuel Macron.
Fiica lui Brigitte Macoron avea doar zece ani când cei doi au început o poveste de iubire. Actualul președinte al Franței era un elev adolescent, iar prima doamnă o profesoară căsătorită. Brigitte Macron, născută Trogneux, s-a căsătorit în 1974 cu bancherul André-Louis Auzière și i-a dăruit trei copii.
E vorba de Sébastien, Laurence și Tiphaine. În acea perioadă, familia locuia în Amiens, unde Brigitte preda literatură și teatru la liceul romano-catolic La Providence. În 1993, Brigitte, atunci în vârstă de 40 de ani, l-a întâlnit pe Emmanuel Macron, un elev de 15 ani, coleg de clasă al fiicei sale Laurence.
Relația lor, inițial bazată pe colaborarea în cadrul clubului de teatru, s-a transformat într-o poveste de dragoste dintre profesoară și elev, care a devenit publică în comunitatea din Amiens, stârnind controverse datorită diferenței de 25 de ani dintre cei doi.
Relația a dus la destrămarea căsătoriei lui Brigitte Macron cu André-Louis Auzière. Separarea a avut loc în 1994, dar divorțul oficial s-a finalizat abia în ianuarie 2006.
Brigitte și Emmanuel Macron s-au căsătorit în octombrie 2007, după ce acesta a împlinit 29 de ani. Scandalul, amplificat de bârfele din oraș a avut un impact semnificativ asupra copiilor lui Brigitte, în special asupra Tiphainei, care era cea mai mică la acea vreme.
Tiphaine Auzière, acum avocat specializat în dreptul muncii și mamă a doi copii, a descris perioada ca fiind una „terifiantă” pentru ea și frații săi, toți elevi la La Providence.
„Am învățat multe despre natura umană atunci. Știu că în aceste momente trebuie să ne concentrăm pe ceea ce este important și să mergem mai departe, ignorând criticile. Și au existat de toate atunci, atacuri, zvonuri, pedepse… La acea vreme nu existau rețele sociale, dar trăiam într-un mic oraș de provincie, unde totul se afla rapid”, a spus Tiphaine.
Fiica primei doamne a Franței a subliniat că zvonurile despre „relația interzisă” au fost „horror” pentru copii, care s-au confruntat cu judecăți și bârfe în comunitatea locală.
Tiphaine a fost „extrem de supărată” că tatăl său, André-Louis Auzière, a fost nevoit să părăsească locuința familiei în 1994, deși divorțul a fost finalizat abia în 2006. André-Louis, descris ca un om discret și nonconformist, a murit în decembrie 2019, la vârsta de 68 de ani.
„Îl adoram, era o ființă aparte, un nonconformist care prețuia anonimatul mai presus de orice. (…) Încă simt durerea provocată de scandalul iscat când mama s-a îndrăgostit de un elev cu 25 de ani mai tânăr. (…) În ciuda acestui fapt, am ținut capul sus. Sunt o femeie cu mintea deschisă, vreau să merg înainte și am câștigat multă toleranță”, a declarat fiica lui Brigitte Macron.
Sursă foto: www.equirider.fr
Citiți și:
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook