Florin Piersic Jr. a rupt tăcerea, cu un mesaj emoționant despre mama sa, actrița Tatiana Iekel. Pe data pe 9 mai s-au împlinit 7 ani de când Iekel, prima soție a lui Florin Piersic, s-a stins din viață. Tot astăzi, a venit vestea că Florin Piersic este în stare critică și a fost transferat de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balş” la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor, pentru a i se scoate proteza de genunchi.
Florin Piersic Jr. a fost extrem de atașat de mama sa, care l-a crescut singură și pe care tatăl Florin Piersic a făcut-o să sufere toată viața. Într-un mesaj postat pe Facebook, Florin Piersic Jr. și-a amintit de mama sa și a dezvăluit cât de dor îi este de ea: „Nu e o poză simpatică, nu e o poză de postat. E doar un instantaneu dintr-o piesă de teatru, surprins acum vreo 40 de ani”, și-a început Piersic Jr. mesajul emoționant.
Florin Piersic Jr. nu și-a uitat mama
„Dar are dramatism, are tristețe, are gând. Și e doar un umil fragment din moștenirea lăsată de o actriță care, întâmplător, mi-a fost mamă. O actriță de la care am învățat atâtea lucruri. O actriță a cărei unică fericire, în ultimii ei ani de viață, era să mă vadă pe scenă. (Ironic, deja există câteva spectacole pe care nu a mai apucat să le vadă.)
Șapte ani fără această actriță/mamă sunt un timp îndeajuns de lung încât rănile să se poată transforma în cicatrici. Cel mai mult îmi lipsesc lacrimile ei de fericire, la sfârșitul unui spectacol jucat de mine. (Confirmarea. Faptul că emoția ei genuină, combinată cu bucuria de a-și vedea fiul într-o seară de teatru reușită, mă motivau să merg înainte.) De asta, atunci când sunt pe o scenă, ea e cu mine. Mereu.
Tatiana Iekel (10 octombrie 1932 – 9 mai 2017)”, a scris pe Facebook Florin Piersic Jr, postare la care a atașat și o fotografie cu regretata actriță.
Florin Piersic și fiul lui au o relație complicată
Florin Piersic și fiul său, Piersic Jr., nu au o relație apropiată de ani buni. Cei doi nu își mai vorbesc de 20 de ani, potrivit mărturisirilor făcute de fiul marelui actor. În cadrul unei emisiuni de televiziune, Piersic Jr. a vorbit deschis despre relația cu titanul cinematografiei românești.
„Ruptura s-a produs treptat, dar au fost și momente bruște. A fost un moment în care, la Fix Alert, am făcut o conferință de presă. Și eu credeam foarte mult în momentul acela în filmul ăla și în toată echipa. Toți cei care lucraserăm la filmul acela eram ca o familie. El a venit și a făcut cumva bășcălie și cred că acela a fost un moment de ruptură pentru că m-a durut. Ciudat e că el nu și-a dat seama că îl lovește pe propriul lui fiu”, a povestit Florin Piersic Jr.
„Asta se întâmpla în 2004, totuși gestul nu pot să-l înțeleg pentru că există comparații. În 2004 nu aveam copii, acum am copii și îmi e foarte greu să înțeleg cum poți să îți lovești copilul. E greu de înțeles și aici intervine competiția de care vorbeam. E adevărat că filmul Fix Alert nu este un produs perfect. E perfectibil și așa va rămâne. Nu mă așteptam ca el să fie în zona lui de interes. M-a șocat gestul, numai că l-am iertat. L-am iertat și eu rămân cu lucrurile bune”, a mai spus Florin Piersic Jr. în urmă cu ceva timp.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook