Simona Ionescu / Redactor Șef

Fostul coleg al lui Capatos, mesaj tăios după ce a fost dat afară de la Antene: „Ajunge rândul și la voi”

Fostul coleg al lui Capatos, mesaj tăios după ce a fost dat afară de la Antene: „Ajunge rândul și la voi”
În mijlocul furtunii, Silviu Andrei, colegul lui Dan Capatos a rupt tăcerea pe contul său de socializare cu un mesaj dur, plin de amărăciune față de reacțiile publice. „Ajunge rândul și la voi”, spune renumitul DJ.

Silviu Andrei, colegul lui Dan Capatos trece prin momente grele. Nu doar că a fost și-a pierdut locul de muncă, dar acum a fost pus la colt de diverși, iar cuvintele acestora l-au atins direct în suflet.

Silviu Andrei le transmite cârcotașilor să nu se mai hrănească cu „răul altora”

Bărbatul s-a săturat de comentariile unora și altora și a transmis recent un mesaj în care le bate obrazul și le atrage atenția să-și vadă de treaba lor, pentru că roata se întoarce în viață și „ajunge rândul și la voi”.

Silviu Andrei susține că lumea e tot mai „satisfăcută” când cei cu probleme au nume sonore și s-a săturat să se tot arunce cu noroi.

„Doamne, ce-i mai place românului să audă că pe unul sau pe altul l-au dat afară. Cu cât e mai sonor numele, cu atât lumea e mai satisfăcută. L-au dat afară pe Capatos, l-au dat afară pe Măruță.

Suntem bolnavi de dușmănie, ne hrănim din cumpenele altora, citim cu satisfacție că cineva, oricine, a pățit-o și o să-i fie rău, că prea i-a fost bine. Băi, treziți-vă. Nu vă mai hrăniți cu răul altora, că sigur în viața asta ajunge rândul și la voi, bolnavilor”, a spus Silviu Andrei într-o postare pe contul de socializare.

Lucruri complicate pentru Silviu Andrei

Fostul coleg al lui Capatos, mesaj tăios după ce a fost dat afară de la Antene: „Ajunge rândul și la voi”
Andrei Silviu le dă peste nas cârcotașilor. Sursă foto: instagram

Problemele lui Silviu Andrei au început în februarie 2025, într-o noapte agitată în clubul Fratelli din Capitală. Bărbatul, aflat în stare avansată de ebrietate, potrivit martorilor, s-a apropiat agresiv de un bărbat pe nume Alin, convins că acesta făcea comentarii negative la adresa sa.

Conflictul a degenerat rapid: Andrei l-a lovit cu un pumn în față, doborându-l la pământ și lăsându-l inconștient pentru câteva momente.

Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Floreasca, unde medicii au investigat o posibilă fisură la maxilar. Alin a depus imediat plângere penală la Secția 6 de Poliție, acuzându-l pe DJ de agresiune.

Andrei Silviu susține că a fost provocat

Colegul lui Capatos nu a negat incidentul, dar a oferit o versiune diferită, susținând că a acționat în legitimă apărare. În prima sa reacție publică, acordată Cancan, el a descris momentul ca pe o provocare:

„Omul exagerează, probabil, are un interes, nu știu! Nu a fost nicio altercație profundă în care s-au dat pumni, a fost exact o reacție a mea. Ăla trăgea de mine, hai afară, să ne batem… Și a fost o reacție a mea, i-am dat o palmă, nici măcar un pumn! S-a prăbușit pe acolo, s-a tăvălit…

Eram într-o situație de apărare, ca să fiu sincer, pentru că urma sigur altceva”. El a negat că ar fi fost implicată ambulanța, afirmând că victima s-ar fi dus singură la spital. În urma acestei altercații, Andrei Silviu va trebui să răspundă în fața legii, iar acesta ar fi fost motivul pentru care Antena 1 ar fi decis să încheie colaborarea cu el.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri