Simona Ionescu / Redactor Șef

Fostul lui Kim Kardashian e pe moarte. Doctorii au spus că rapperul nu mai are multe zile

Fostul lui Kim Kardashian e pe moarte. Doctorii au spus că rapperul nu mai are multe zile
La 45 de ani, fostul iubit al lui Kim Kardashian se pregătește de moarte. Rapperul spune că starea lui de sănătate se deteriorează și medicii nu sunt siguri că va ajunge în 2027.

Fostul iubit al lui Kim Kardashian, cel care apare alături de ea în celebra înregistrare intimă (caseta XXX) care i-a propulsat cariera brunetei, este pe moarte. Doctorii au spus că rapperul nu mai are multe zile. Ray J a postat un mesaj adresat fanilor, după ce a fost internat recent, spunând fără ocolișuri ce urmează.

„2027 este cu siguranță ultimul meu an”, a afirmat Ray J, în timp ce își mișca mâna pe lângă gât, ca și cum ar cere cuiva să oprească muzica.

Un prieten încearcă să îl încurajeze și îi spune să rămână pozitiv, dar Ray J răspunde că asta i-au spus și medicii.

Stilul de viață i-a afectat grav inima

El spune că numeroșii ani de consum de alcool și petreceri au afectat grav inima, pe care a recunoscut anterior că o are funcțională doar în proporție de 25% iar în prezent este pe moarte. Vedeta povestește că obișnuia să bea mai multe sticle într-o singură noapte, simțindu-se invincibil, însă stilul de viață a ajuns din urmă și i-a „întunecat” inima.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by The Shade Room (@theshaderoom)

Ray J spune că va merge în Haiti peste aproximativ două săptămâni, într-o ultimă încercare de a găsi un tratament care să îl mențină în viață — ceea ce arată cât de disperat este, deoarece țara se află într-o stare de instabilitate, iar Departamentul de Stat al SUA avertizează cetățenii să nu călătorească acolo. În încheiere, el își mulțumește părinților și surorii sale, Brandy, menționând că ea îi plătește facturile.

Relația cu Kim Kardashian și caseta XXX care i-a schimbat destinul

Ray J și Kim Kardashian au avut o relație romantică între 2002 și 2007, cu perioade de despărțire și împăcare. La acea vreme, ambii erau încă la începuturile carierelor lor în showbiz, însă în contexte diferite. La finalul relației au făcut ceva ce i-a propulsat.

Ray J era deja cunoscut ca artist R&B, având câteva piese și colaborări notabile și fiind fiul cântărețului și producătorului Seyi „Big Boy” Norwood. El era deja o figură publică în lumea muzicii și a divertismentului.

Pe de altă parte, Kim Kardashian era o tânără care încă nu devenise faimoasă la nivel global. În 2007, ea era cunoscută mai ales în cercurile mondene și pentru legăturile sale cu lumea celebrităților, dar nu avea încă statutul de personalitate media pe care îl are astăzi.

Fostul lui Kim Kardashian e pe moarte. Doctorii au spus că rapperul nu mai are multe zile
Ray J și Kim Kardashian au încheiat relația în 2007, an în care a apărut celebra casetă XXX cu ei doi (Foto: Instagram)

Chiar în anul despărțirii lor finale, în 2007, a apărut publică o înregistrare video privată cu Ray J și Kim Kardashian în timpul unei relații intime. După cum se știe, caseta XXX a devenit rapid virală și a generat un scandal major. Pentru Kim Kardashian, acest moment a reprezentat un punct de cotitură: deși inițial era asociat cu un scandal, în cele din urmă a fost unul dintre factorii care au propulsat-o în atenția publicului larg și a reprezentat baza carierei și câștigurilor ei, care se apropie de 2 miliarde de dolari în prezent. Kim Kardashian a evoluat rapid, transformându-se dintr-o persoană cunoscută local într-o vedetă internațională.

Ray J a dezvăluit cum Kris Jenner a orchestrat filmările intime și a vândut caseta

Acum trei ani, Ray J a susținut public că mama fostei sale iubite, Kris Jenner, a vizionat mai multe versiuni ale casetei sale XXX din 2007 cu el și Kim Kardashian, astfel încât să poată alege cea în care fiica ei arăta cel mai bine, înainte de a face publice imaginile, ca parte a strategiei de propulsare mediatică a acesteia.

Caseta, intitulată „Kim Kardashian: Superstar”, a fost lansată în 2007 de Vivid Entertainment, care a susținut că a cumpărat caseta pentru un milion de dolari de la o terță parte, a cărei identitate nu a fost făcută publică. Caseta a prezentat filmări intime cu Kim Kardashian și Ray J, care au fost realizate între 2002 și 2006, în Cabo San Lucas.

Fostul lui Kim Kardashian e pe moarte. Doctorii au spus că rapperul nu mai are multe zile
Rapperul Ray J susține că imaginile intime au fost făpcute publice de mama fostei iubite, Kris Jenner, ca parte a unui „contract” între ei (Foto: Instagram)

Într-un videoclip de zeci de minute făcut public în 2022, Ray J a spus că el, Kris Jenner și Kim Kardashian au colaborat pentru a lansa caseta care a propulsat-o pe brunetă și pe familia ei în lumea showbizului, arătând un presupus contract despre care spunea că a fost folosit pentru a negocia înțelegerea. Un document pe care l-a arătat a identificat trei „produse” intitulate „banda 1: intro Cabo”, „banda 2: sex în Cabo” și „banda 3: sex în Santa Barbara”.

Într-un videoclip anterior, Ray J a susținut că Jenner i-a cerut lui și fiicei ei să înregistreze caseta „Santa Barbara”.

„A treia casetă XXX, sau a doua în care au încercat să mă fraierească, acel rahat numit „Sex în Santa Barbara”… mama ei ne-a făcut să o filmăm pentru siguranță. A urmărit înregistrările și a spus: Hei, vom merge cu prima variantă, pentru că prima este mai bună. Îi oferă fiicei mele un aspect mai bun decât cea de-a doua înregistrare pe care v-am pus să o faceți”, a spus Ray J în intervenția sa.

Ray J a declarat, tot în 2022, că transmiterea imaginilor „nu a fost niciodată o scurgere”, spunând că a fost „o înțelegere și un parteneriat între Kris Jenner, Kim și mine”.

Kim Kardashian și Kris Jenner au susținut de-a lungul timpului că nu au orchestrat lansarea casetei XXX. Totuși, este de amintit că, în timpul monologului ei „Saturday Night Live”, din octombrie 2021, Kim Kardashian a făcut o glumă despre faptul că mama ei „a uitat” să-i spună că respectiva casetă sexuală urma să aibă „premiera” în 2007.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri