Fostul soț al lui Katy Perry nu a mai rezistat. A pus-o la punct pentru relația cu Justin Trudeau
Pe lângă relația de lungă durată cu actorul Orlando Bloom, Katy Perry a avut în trecut o căsnicie intens mediatizată cu comedianul britanic Russell Brand, cel care a lansat recent comentarii acide la adresa fostei sale soții. Brand, în vârstă de 50 de ani, a vorbit despre relația lui Perry cu Justin Trudeau în cadrul unui eveniment Turning Point USA desfășurat la Phoenix, în Arizona.
Fostul cuplu a fost căsătorit timp de doi ani, între 2010 și 2012, iar relația lor s-a încheiat printr-un divorț controversat, invocându-se „diferențe ireconciliabile”. În fața publicului, Brand a amintit că încă o iubește pe Katy Perry și a susținut că mama artistei se afla în sală în momentul declarațiilor sale.
„Am fost căsătorit cu Katy Perry. Încă o iubesc și mă bucur că mama ei este aici să audă asta”, a spus el, înainte de a schimba brusc tonul.
„Cu Orlando Bloom am fost ok, dar Justin Trudeau?”, a continuat Brand, stârnind reacții amestecate în sală.
Momentul său de stand-up a început timid, iar gluma legată de fostul premier canadian a smuls doar câteva râsete, semn că afirmațiile nu au fost primite unanim cu entuziasm.
Declarațiile vin într-un context complicat pentru Russell Brand, care în ultimii ani a trecut printr-o transformare radicală. Actorul și comediantul s-a convertit la creștinism și s-a apropiat tot mai mult de zona conservatoare, fiind rebotezat în 2024. În același timp, el se află în așteptarea unui proces în care este acuzat de mai multe fapte grave, acuzații pe care le neagă ferm.
Cu acest nou discurs ideologic, Brand nu a ezitat să-l atace direct pe Justin Trudeau, pe care l-a descris drept „un pion globalist”, replică urmată de o pauză stânjenitoare, înainte ca el să încheie ironic: „Bine, slavă lui Iisus”, provocând în cele din urmă râsete din partea publicului.

În ciuda criticilor și ironiilor venite din partea fostului soț, relația dintre Katy Perry și Justin Trudeau pare să evolueze fără probleme. Cei doi au fost văzuți pentru prima dată împreună în mod oficial în luna octombrie, într-un club de cabaret din Paris, marcând astfel debutul public al relației lor.
Potrivit unor surse citate de revista People, cei doi au început să se întâlnească în luna iulie, după ce ar fi avut o „conexiune instantanee”. Deși provin din lumi diferite, apropiații spun că artista și fostul premier împărtășesc valori similare și o viziune idealistă asupra vieții.
„Ea călătorește în toată lumea, iar el încearcă să-și redefinească viața după ce a părăsit funcția de prim-ministru al Canadei, însă între ei există o atracție reală. Au multe lucruri în comun”, a declarat o sursă.
„Amândoi sunt idealiști și încă trăiesc cu convingerea că pot face lumea un loc mai bun, chiar dacă acest lucru a devenit mai dificil”, a mai adăugat aceasta.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook