Simona Ionescu / Redactor Șef

Francis Ford Coppola a fost spitalizat de urgență. Ce se întâmplă cu celebrul regizor

Francis Ford Coppola a fost spitalizat de urgență. Ce se întâmplă cu celebrul regizor
Francis Ford Coppola, considerat unul dintre cei mai mari regizori de film ai secolului trecut, a fost internat în spital în Italia. Potrivit surselor locale, acesta ar fi ajuns într-o unitate spitalicească la Roma.

Echipa lui Francis Ford Coppola nu a făcut nici un comentariu, dar presa locală sugerează că regizorul, care ar fi ajuns în spital marți, ar fi fost supus unei operații pe cord.

În această toamnă regizorul se pregătea să filmeze noua sa peliculă

Francis Ford Coppola și-a petrecut o parte din vară în Italia, căutând locații pentru noul său film, pe care intenționa să îl filmeze în această toamnă. La jumătatea lunii iulie, Coppola a fost întâmpinat de o mulțime de tineri în Soverato, în calitate de invitat special la avanpremiera Festivalului de Film Magna Graecia.

„Tinerii îmi spun că lumea este un haos, dar eu le spun că nu există nicio problemă pe care omenirea să nu o poată rezolva.

Trebuie să construim un viitor nou și minunat, și să o facem împreună, pentru binele copiilor noștri. Iar în această seară, facem un salt în viitor”, a declarat atunci vedeta.

Criticii, dezamăgiți de filmul „Megalopolis”, finanțat din fonduri proprii

După ce a câștigat un Oscar și a devenit o icoană a Hollywoodului, Coppola a decis să se lanseze într-un proiect ambițios, „Megalopolis”, un film de 120 de milioane de dolari, finanțat din fonduri proprii, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes din 2024.

Criticii și publicul au fost dezamăgiți. Proiectul face obiectul documentarului „Megadoc”, regizat de Mike Figgis, care va debuta la Festivalul de Film de la Veneția din 2025, la sfârșitul lunii august.

Coppola vrea să-și facă hotel în Bernalda

Francis Ford Coppola a fost specializat de urgență. Ce se întâmplă cu celebrul regizor
Francis Ford Coppola a fost operat pe cord, spun sursele

Francis Ford Coppola are legături foarte strânse cu Italia. Bunicul lui Francis, Agostino, a emigrat din Bernalda la începutul anilor 1900, iar pe 1 mai 1989, Coppola a devenit cetățean de onoare al orașului lucanian, unde își petrece adesea vacanțele, bucurându-se și de plajele din apropierea Metaponto, la Marea Ionică.

De altfel, regizorul are și un plan de revitalizare a zonei Metaponto. El a cumpărat o clădire veche în Bernalda și vrea să o transforme în hotel.

Primul mare succes al lui Coppola

Un titan care a remodelat cultura cinematografică, Coppola se numără printre cele mai influente figuri ale culturii cinematografice.

Născut în Detroit, Michigan, dintr-un tată flautist în orchestra locală, Coppola și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Queens, New York. Succesul l-a cunoscut cu filmul „Nașul” din 1974, cu Marlon Brando, Robert de Niro și Al Pacino în rolurile principale.

„Nașul”, cel mai influent film din toate timpurile

Coppola nu a fost inițial entuziasmat de materialul sursă, o carte best-seller a lui Mario Puzo, pe care a numit-o „ieftină”.

Dar pelicula, care a transformat o saga criminală într-o poveste vie și inteligentă despre o familie și legăturile sale, a avut un succes enorm atât din punct de vedere critic cât și comercial, fiind considerat cel mai influent film al secolului. Francis Ford Coppola care a câștigat cinci premii Oscar în cariera sa și-a pierdut soția în primăvara anului trecut.

Sursă foto: Dailymail

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *